O melodie rusească, motivul unei bătăi crunte între clienții unei terase selecte din Mamaia. Trei persoane au ajuns la spital

Trei persoane au ajuns la spital în urma unei altercații generale. Turiștii, clienți ai unei terase din Mamaia, s-au luat la bătaie între ei, apoi cu agenții de pază ai localului. Scandalul a pornit din cauza muzicii, mai exact o melodie rusească cerută DJ-ului de un grup de turști moldoveni.

Conform IPJ Constanța, polițiștii din Mamaia au fost sesizați, duminică după-amiază, că pe o terasă din stațiune a avut loc o altercație între mai multe persoane și agenții unei firme de pază.

Din primele verificări a reieșit că, pe fondul unor nemulțumiri privind muzica ascultată pe terasa respectivă, un grup de turiști ar fi deranjat alți clienți ai terasei, cerând DJ-ului să schimbe genul muzical.

Agenții de pază au intervenit pentru aplanarea scandalului.

Trei dintre persoanele implicate au fost transportate la spitalul din Constanța pentru îngrijiri medicale.

Până acum, niciuna dintre părțile implicate nu a depus plângere, dar polițiștii s-au autosesizat și fac cercetări pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.

Total
0
Shares
Total
0
Share