O mireasă și-a rupt ambele picioare în noaptea nunții. Cum s-a întâmplat?

O mireasă din Birmingham și-a rupt ambele picioare chiar în noaptea nunții, după ce a dansat pe melodia preferată. În urma unei mișcări greșite, tânăra s-a rănit grav.

Lyndsey Henderson, în vârstă de 30 de ani, a început să danseze frenetic pe hitul anilor 90, B*Witched’s C’est La Vie, însă, în urma entuziasmului și după o săritură riscantă, proaspăta mireasă s-a ales cu fracturi la ambele picioare, scrie ProTV.

În mod surprinzător, tânăra nu a simțit nicio durere și a continuat să danseze toată noaptea.

Abia după 2 zile, Lyndsey s-a prezentat la spital, unde i s-a spus că trebuie să poarte ghipsul timp de șase săptămâni.

„Am înnebunit de fericire când am auzit cântecul meu preferat. A fost prima casetă pe care am cumpărat-o, în 1998. Inițial nu am realizat ce s-a întâmplat și am continuat să dansez pe durata a încă șase melodii.

Abia a doua zi am început să calc ciudat pe piciorul stâng și mi-am dat seama că ceva este în neregulă. La spital mi s-a confirmat că mi-am rupt picioarele”, citează The Mirror.

În urma rănilor suferite, Lyndsey a trebuit să-și amâne luna de miere.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share