Social

O moldoveancă s-a dat drept medic estetician în România și a mutilat zeci de femei

Pinterest LinkedIn Tumblr

O femeie originară din Republica Moldova pretindea că e medic şi făcea proceduri de chirurgie estetică fără drept chiar în Capitală. A fost reclamată de zeci de femei care au plătit sute de euro pentru proceduri care le-au desfigurat, scrie unimedia.info

,,Doctor Lana”, cum se prezenta pe rețelele de socializare, unde își găsea cele mai multe cliente, nu avea drept de liberă practică în România. Asta nu a împiedicat-o, spun polițiștii, să facă zeci de intervenții estetice.

Femeia care s-a dat drept medic a închiriat spații pentru a deschide mai multe cabinete unde își primea pacienții pentru diferite intervenții estetice, chiar dacă nu avea niciun fel de pregătire în domeniu.

Ciprian Romanescu, purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei: Un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și exercitare a unei profesii fără drept.

De altfel, pagina de Facebook a așa-zisului doctor abundă în postări cu filmări din timpul intervențiilor sau cu fotografii în care apar buze mărite până la dimensiuni nenaturale, rinoplastii și lifting facial – în urma cărora multe femei spun că suferă dureri atroce.

Așa zisa doctoriță nu se oprea nici de la proceduri stomatologice, precum cele de albire a dinților. Iar prețurile ajungeau la câteva sute de euro în cazul procedurilor mai complicate.

Cel puțin 50 de femei au depus plângere, și au creat un grup pe Facebook. Specialiștii atrag atenția că și o procedură minim invazivă, dacă nu este făcută de un specialist adevărat, poate duce, în cel mai negru scenariu, la deces.

Dr. Alexandru Varga, chirurg plastic: Până la deces pot fi tot felul de prejudicii estetice. Necroze parțiale, hematoame ce nu pot fi ținute în frâu, inclusiv faptul că oamenii care nu au o specializare, așa ziși impostori nu dețin controlul asupra substanțelor pe care le injectează.

loading...

Comments are closed.