Politic

O nouă declarație privind reglementarea transnistreană a fost aprobată la Consiliul Ministerial al OSCE de la Stockholm

Pinterest LinkedIn Tumblr

Astăzi, 03 decembrie 2021, la cea de-a 28-a reuniune a Consiliului Ministerial al OSCE, desfășurată în or. Stockholm, în perioada 2-3 decembrie curent, sub egida Președinției suedeze a OSCE, a fost aprobată o nouă Declarație cu privire la procesul de negocieri în formatul „5+2″ privind reglementarea transnistreană.

Miniștrii afacerilor externe din partea celor 57 de state participante la OSCE au reiterat hotărârea lor fermă de a ajunge la o reglementare cuprinzătoare, pașnică și durabilă a conflictului transnistrean, bazată pe suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, în cadrul frontierelor sale recunoscute de comunitatea internațională, cu acordarea unui statut special pentru localitățile din regiunea transnistreană, precum și au venit cu apelul de a avea o conlucrare ritmică la toate nivelele procesului de negocieri întru continuarea abordării axate pe rezultat și cu angajarea activă și pe durata Președinției poloneze a OSCE în anul 2022, cu marcarea progreselor concrete pe toate coșurile de pe agenda negocierilor (social-economic, umanitar, reglementarea cuprinzătoare).

S-a accentuat necesitatea implementării plenare a angajamentelor reflectate în protocoalele formatului ,,5+2″ și în așa-numitul pachet Berlin+, încurajându-se dezvoltarea noilor măsuri de consolidare a încrederii, precum și intensificarea eforturilor pentru asigurarea respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului în lumina îngrijorărilor relevante și serioase pe cazuri individuale și în sfere ce afectează viața cotidiană a locuitorilor din regiunea transnistreană, construind astfel o bază solidă pentru avansarea procesului de reglementare.

Oficialii guvernamentali de la reuniunea OSCE au aplaudat interacțiunea dintre maluri în combaterea COVID-19 și asistența oferită de Chișinău în acest sens regiunii, la fel cum și asigurarea cu sute de mii de doze de vaccin, îndemnând pe această cale spre aprofundarea conlucrării și pe alte aspecte umanitare, în interesele locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului, inclusiv întru abordarea aspectelor din sfera transportului auto, în corespundere cu prevederile Convenției de la Viena din 08.11.1968 și ale Deciziei protocolare din 24.04.2018.

Similar ca și în declarațiile precedente a fost accentuată necesitatea relansării, cât de curând posibil, a activității formatului de negocieri „5+2″, fiind salutată atitudinea activă a mediatorilor și a observatorilor din acest format și încurajată continuarea coordonării eforturilor acestora, prin utilizarea potențialul lor deplin și colectiv întru a stimula înregistrarea progreselor pe toate dimensiunile și focusarea acestora înspre realizarea reglementării cuprinzătoare a conflictului transnistrean.

loading...

Comments are closed.