Social

O parte a căminului Univesrității Agrare a fost plasat în carantină după ce o studentă a fost depistată cu COVID-19

Pinterest LinkedIn Tumblr

O parte a căminului Universității Agrare din capitală de pe strada Mircești 21/4 a fost plasată în carantină. Decizia a fost luată după ce o studentă care locuiește acolo a fost testată pozitiv cu coronavirus de tip nou, a anunțat pretorul sectorului Râșcani, Vlad Melnic.

În cămin au fost izolați 62 de oameni. Potrivit pretorului, clădirea a fost separată în două părți, care beneficiază de intrări separate: într-o aripă locuiesc studenții, iar în cea de-a doua – angajații instituției. În izolare a fost plasată doar partea clădirii unde locuiesc studenții.

Amintim că, acum câteva zile, un bloc de locuit de pe strada Alba Iulia 12 a fost plasat în carantină, după ce trei locatari au fost infectați cu COVID-19. Blocul este un fost cămin, iar baia și bucătăria este comună. În prejma blocului patrulează un echipaj de poliție. Locatarii sunt lăsați să iasă din casă doar pentru 30 de minute, pentru a merge la magazin sau la farmacie. Autoritățile s-au asigurat că aceștia vor fi deserviți fără a sta la coadă.

Amintim că pe 2 aprilie a fost anulat regimul de carantină din căminul nr. 11 al Universității Tehnice din Moldova. Cu două săptămâni mai devreme, o studentă care locuia acolo a fost diagnosticată cu COVID-19.

loading...

Comments are closed.