O tânără își caută cu disperare mama, care a dispărut de jumătate de an

O tânără își caută cu disperare mama de aproape jumătate de an, însă femeia este de negăsit. Fiica ei s-a adresat redacției noastre după ajutor și ne-a povestit că mama ei, pe nume Tatiana Benciu locuia în satul Ulmu din raionul Ialoveni.

La mijloc de iulie, atunci când cele două au comunicat ultima dată, femeia i-ar fi spus fiicei că intenționează să plece în raionul Nisporeni pentru a-și rezolva careva chestii.

Din spusele fiicei, aceasta s-ar fi dus de acasă în data de 26 iulie. Rudele s-au adresat și La IP Nisporeni, însă căutările nu au dat niciun rezultat până la moment. Femeia are 42 de ani, corpolența slabă, înălțimea de aproximativ 1.60m, părul șaten și ochii căprui. Nu se cunoaște ce haine purta femeia în ziua dispariției.

În acest context, fiica femeii roagă persoanele care dețin informații despre locul unde s-ar putea afla mama ei să anunțe la numerele de telefon 112 sau 061 109 842.

Totodată, aceasta are și un mesaj către mamă, dacă vede acest reportaj să dea un semn de viață și să știe că este așteptată acasă.

Sursa: echipa.md

 

Total
0
Shares
Total
0
Share