Social

OFICIAL! A fost majorat tariful pentru energia termică livrată în Chișinău și Bălți

Pinterest LinkedIn Tumblr

La data de 28 septembrie 2022, Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a ajustat, în ședință publică, prețurile reglementate la energia electrică produsă în cadrul centralelor electrice de termoficare și tarifele pentru energia termică livrată în cadrul sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică.

Urmăriți-ne și pe Telegram!

Factorii obiectivi care determină necesitatea revizuirii tarifelor și prețurilor reglementate sunt:

  • majorarea prețului mediu de procurare a gazelor naturale cu circa 50% în raport cu prețurile în vigoare din luna ianuarie;
  • majorarea indicelui prețurilor de consum mediu anual pentru anul 2022 în conformitate cu prognoza indicatorilor macroeconomici, de la 6,9 % la 21,9%;
  • majorarea cuantumului indicelui prețurilor de consum al SUA în anul 2022 de la 3 % la 8,30%.

Astfel, ANRE a aprobat următoarele prețuri reglementate pentru energia electrică produsă în cadrul centralelor electrice de termoficare (fără TVA):

  • prețul reglementat pentru energia electrică produsă de către S.A. „Termoelectrica” în valoare de 454 bani/kWh;
  • prețul reglementat pentru energia electrică produsă de către S.A. „CET-Nord” în valoare de 457 bani/kWh.

Totodată, au fost aprobate următoarele tarife pentru energia termică livrată în cadrul sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică (fără TVA):

  • tariful pentru energia termică livrată consumatorilor de către S.A. „Termoelectrica” în mărime de 2 854 lei/Gcal;
  • tariful pentru energia termică livrată consumatorilor de către S.A. „CET-Nord” în mărime de 3 052 lei/Gcal;
  • tariful pentru energia termică livrată consumatorilor de către S.A. „Apă-Canal Chișinău” în mărime de 3 134 lei/Gcal;
  • tariful pentru energia termică livrată consumatorilor de către Î.M. „Antermo” în mărime de 3187 lei/Gcal;
  • tariful pentru energia termică livrată consumatorilor de către Î.M. a „Rețelelor și Centralelor Termice Comrat” în mărime de 3 342 lei/Gcal.

Noile prețuri și tarife vor intra în vigoare la 1 octombrie 2022.

loading...

Comments are closed.