OFICIAL: A fost reintrodus premiul anual și sporurile lunare pentru salariații bugetari

Ajutor social de sărbători, adaos la pensie, cele 700 lei de sărbători, când se dau, cine beneficiază

Parlamentul a aprobat, în ședința de astăzi, un proiect de lege pentru modificarea Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. Potrivit prevederilor, urmează a fi reintrodus premiul anual în mărime de 50% din salariul de bază, modul de acordare urmând să fie stabilit de Guvern, scrie deschide.md.

Personalul unităților bugetare din stânga Nistrului, din satul Varnița, raionul Anenii Noi, satele Copanca și Hagimus, raionul Căușeni, din municipiul Bender, precum și din cadrul subdiviziunilor din raionul Dubăsari ale Ministerului Afacerilor Interne vor beneficia de salariu majorat cu 4 clase de salarizare succesive.

Proiectul prevede și sporuri lunare de până la 1 100 de lei pentru titlul științific și științifico-didactic. Persoanele distinse cu titluri onorifice vor avea un spor lunar de până la 250 de lei.

Potrivit proiectului, salariile dădacelor, asistenților educatorilor, bibliotecarilor și muzeografilor se vor majora. Totodată, se vor egala clasele de salarizare pentru educatori, învățători și profesori. Se vor majora salariile pentru persoanele cu funcții de demnitate publică din autoritățile publice locale cu o populație sub 20 000 de locuitori.

Deputații vor reveni, în regim de lucru, în anul 2020, la revizuirea și altor clase de salarizare care necesită reexaminare prioritară, inclusiv pentru angajați antrenați în procesele tehnologice la Centrul național de transfuzie a sângelui.

Proiectul presupune costuri financiare estimate la circa 373,4 milioane de lei în calcul anual. Cheltuielile sunt prevăzute în proiectul bugetului de stat pe anul 2020 și pe termen mediu 2021 – 2022.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share