Se atrage atenția Partidului Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” asupra necesității respectării legislației electorale, a decis astăzi Comisia Electorală Centrală în urma examinării plângerilor primite de la PNM, PLDM și MAN cu privire la acțiunile ilegale ale candidatului anunțat Lilian Carp, reprezentantul PAS. Suplimentar, CEC a aplicat și alte sancțiuni partidului de guvernământ, inclusiv i s-a interzis să utilizeze sau să distribuie pliantele electorale pe care apare Lilian Carp.
Iată cum motivează CEC aplicarea sancțiunii în privința lui Lilian Carp și PAS:
Examinând conținutul pliantelor (anexate de autorii sesizărilor), prin prisma elementelor caracteristice „publicității politice” și „agitației electorale”, se constată următoarele.
Pliantul conține imaginea domnului Lilian Carp și textul „pentru un Chișinău European”. Pe verso este tipărit un text unde se accentuează experiența și activitatea desfășurată de o persoană cu funcție de demnitate publică. Aceste aspecte pot fi încadrate în categoria de „publicitate politică” întrunind atât elementul de „subiect al publicității”, cât și cel de „promovare a unui proiect”.
Conform art. 9 alin. (2) din Legea nr. 62/2022 cu privire la publicitate, publicitatea politică trebuie să conțină:
- genericul „Publicitate politică”;
- datele de identificare în publicitate ale persoanei care a plătit pentru difuzarea publicității politice, cu excepția informațiilor prevăzute la alin. (3);
- data și numărul ordinului bancar de plată, având ca obiect plata pentru difuzarea publicității politice.
Sub acest aspect, reținem că ambele pliante anexate la sesizări corespund prevederilor menționate mai sus, și anume:
- în subsolul pliantului cu imagina domnului Lilian Carp este imprimat textul „Publicitate politică. PP Partidul Acțiune și Solidaritate, ordinul de plată nr. 1140 din 13.06.2023, tiraj 60000 ex., tipărit la Tipografia Policolor SRL”.
Reiterăm că elementele prevăzute de art. 9 din Legea nr. 62/2022 cu privire la publicitate pentru tipăriturile ce conțin mesaje politice și de interes public în cazul pliantelor examinate corespund exigențelor legale.
Pliantul cu imaginea domnului Lilian Carp conține și textul „Am acceptat să fiu candidatul PAS pentru funcția de Primar de Chișinău, pentru că îmi doresc să construim împreună o adevărată Capitală Europeană”.
Așadar, din text desprindem mesajul că domnul Lilian Carp este candidat la funcția electivă din partea PAS. Această calitate rezultă și din informațiile publice plasate la data de 12 iunie 2023 pe pagina web oficială a PAS (unpaspentru.md) (link: https://unpaspentru.md/2023/06/12/candidatul-pas-pentru-functia-de-primar-de-chisinau-a-fost-desemnat-lilian-carp/). De asemenea, reținem că ordinul de plată nr. 1140 este din 13 iunie 2023, fapt care demonstrează că pliantele au fost achitate imediat după anunțul făcut public de PAS privind desemnarea domnului Lilian Carp în calitate de candidat la alegerile locale generale în mun. Chișinău, aceste acțiuni fiind o promovare a candidaturii acestuia în funcția electivă.
Mai mult, în text este menționată și circumscripția electorală în care intenționează să candideze domnul Lilian Carp: „Circumscripția electorală municipală Chișinău nr. 1”, conform anexei la hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 904/2023 „Cu privire la constituirea circumscripțiilor electorale permanente de nivelul al doilea”.
Textul mai conține și următoarele propoziții: „Te rog să mă susții în lupta mea pentru transformarea Chișinăului într-o Capitală Europeană! Sunt sigur că împreună vom reuși!”, fiind o formă de îndemn indirect pentru alegători de a susține candidatura domnului Lilian Carp.
Pe cale de consecință, având în vedere sensurile conținute în textul imprimat pe pliant și scopul urmărit prin acest text, contrar argumentului invocat de PAS, ajungem la concluzia existenței condițiilor care permit de a califica pliantul că are elemente de „afiș electoral în scop de agitație electorală”, ori, în vederea asigurării condițiilor egale de participare în alegeri și stabilitatea raporturilor electorale, distribuirea materialelor prin utilizarea mesajelor ascunse de agitație electorală în afara perioadei stabilite la art. 70 alin. (3) din Codul electoral nr. 325/2022 nu se admite.
Nu poate fi reținut nici argumentul PAS potrivit căruia actualul Cod electoral nu stabilește interdicții în desfășurarea agitației preelectorale, deoarece conform art. 1 din Codul electoral nr. 325/2022, agitația preelectorală constituie apeluri, declarații, acțiuni de desemnare a candidaților în alegeri, pregătirea de colectare a semnăturilor pentru susținerea acestora/pentru inițierea unui referendum și colectarea semnăturilor, inclusiv toate aceste acțiuni întreprinse de însuși candidatul desemnat.
În context, conchidem că, agitația preelectorală este caracteristică procesului de desemnare a candidaților, prevăzut la art. 63 din Codul electoral nr. 325/2022, și activității grupurilor de inițiativă pentru colectarea semnăturilor în susținerea candidatului desemnat sau în vederea inițierii referendumului. Respectiv, acțiunile descrise în sesizări nu pot fi calificate drept acțiuni de agitație preelectorală.
În context, având în vedere că PAS se află la prima abatere de la legislație într-un an calendaristic, inclusiv că există noi prevederi în legislația electorală care trebuie dezvoltate prin alte acte normative subordonate legii, Comisia Electorală Centrală consideră că aplicarea unei sancțiuni sub formă de avertisment ar fi conformă principiului proporționalității. La fel, neadmiterea utilizării mesajelor ascunse de agitație electorală și distribuirii în viitor a pliantelor pe care este tipărit textul: „Publicitate Politică. PP Acțiune și Solidaritate, ordinul de plată nr. 1140 din 13 iunie 2023, tiraj 60000 ex., tipărit la Tipografia Policolor SRL” (ce fac obiectul sesizărilor) ar fi o măsură rezonabilă pentru înlăturarea caracterului prejudiciabil al faptelor sesizate.
Atragem atenția că scopul aplicării sancțiunii sub formă de avertisment constă în special în necesitatea încetării acțiunilor contrare legislației electorale și prevenirii pentru viitor a unor noi încălcări.
Prin urmare, având în vedere că ambele pliante anexate la sesizări conțin elemente ce permit verificarea cheltuielilor suportate de PAS la tipărirea acestora, Comisia Electorală Centrală consideră necesar de a verifica corectitudinea reflectării acestor cheltuieli în rapoartele privind gestiunea financiară a PAS care urmează a fi prezentate semestrial și anual, adoptând ulterior o hotărâre.
Pentru motivele arătate și în temeiul prevederilor art. 18, art. 32 și art. 102 alin. (2) lit. a) din Codul electoral nr. 325/2022, art. 10 alin. (1), art. 78 alin. (1) și art. 209 din Codul administrativ nr. 116/2018, ale Regulamentului de activitate al Comisiei Electorale Centrale, aprobat prin hotărârea nr. 1098/2023, Comisia Electorală Centrală hotărăște:
- Se admit parțial sesizările nr. CEC-7/5494 din 30 iunie 2023, nr. CEC-7/5511 și nr. CEC-7/5512 din 4 iulie 2023.
- Se atrage atenția Partidului Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” asupra necesității respectării legislației electorale.
- Se aplică Partidului Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” sancțiunea sub formă de avertisment.
- Se interzice Partidului Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” să utilizeze sau să distribuie pliantele pe care este imprimat textul: „Publicitate Politică. PP Acțiune și Solidaritate, ordinul de plată nr. 1140 din 13 iunie 2023, tiraj 60000 ex., tipărit la Tipografia Policolor SRL”.
- Hotărârea se remite spre informare participanților la procedura administrativă.
- Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei Electorale Centrale și poate fi contestată în decurs de 30 de zile de la comunicare prin depunerea cererii prealabile la Comisia Electorală Centrală (adresă: Republica Moldova, MD-2012, mun. Chișinău, str. Vasile Alecsandri, nr. 119, e-mail: info@cec.md).