Oficial de la Kiev: Toate școlile românești din Ucraina vor trece la predarea în limba ucraineană din 2023

Începând cu septembrie 2023 toate școlile cu predare în limba română din Ucraina vor fi obligate să treacă la studierea tuturor disciplinelor de învățământ în limba ucraineană, informează agenția BucPress din Cernăuți.  Excepție vor face orele  de limba și literatura română. Potrivit noului ministru al Educației din Ucraina, Hanna Novosad, „școlile minorităților naționale, care vorbesc într-o limbă a Uniunii Europene, din septembrie 2023” vor trece la predarea în limba ucraineană, scrie activenews.ro.
Hanna Novosad a declarat în cadrul unei emisiuni televizate că școlile cu predare în limba rusă vor fi obligate să treacă la studierea tuturor disciplinelor de învățământ în limba ucraineană începând cu 1 septembrie 2020. În același timp, școlile minorităților naționale din Ucraina, care vorbesc într-o limbă a Uniunii Europene – din septembrie 2023. Ea a adăugat că Ministerul Educației trebuie să pregătească școlile respective pentru acest proces de trecere la predarea tuturor materiilor în limba de stat.
Însă, în aceste școli, unde învățământul va avea loc „prioritar în limba ucraineană”, potrivit ministrului, oricum se va păstra posibilitatea „studierii limbii materne în limba maternă” și a literaturii, a declarat Hanna Novosad.
În declarațiile sale, ministrul s-a bazat pe Legea Educației din Ucraina, adoptată în septembrie 2017, dar și pe Legea „Funcționării limbii ucrainene ca limbă de stat”.
Reamintim că românii din Ucraina au protestat în repetate rânduri  împotriva acestor legi, în special a Legii Educației, care, potrivit comunității românești, reprezintă o catastrofă pentru învățământul în limba maternă din Ucraina, fiind pusă în pericol întreaga ființă românească din regiunile Cernăuți, Transcarpatia și Odesa.
Interesant este că anunțul oficialului de la Kiev vine după ce, luna trecută, site-ul Administrației Prezidențiale a publicat conținutul discuțiilor avute în cadrul întrevederii bilaterale dintre Klaus Iohannis și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, în marja segmentului de nivel înalt a celei de-a 74-a sesiuni a Adunării Generale a ONU. Deși informația nu a fost confirmată de Oficiul Președintelui Ucrainei, sursa citată susține că Iohannis, aflat în campanie electorală, i-ar fi atras atenția lui Zelenski cu privire la legea educației care lezează drepturile minorității române din această țară. În schimb, Ungaria a reușit anul trecut să blocheze reuniunea comisiei NATO-Ucraina la nivel de miniștri de Externe, pentru a treia oară consecutiv,  în semn de protest față de controversata lege a Educație adoptată de Kiev.
Total
0
Shares
 
Total
0
Share