Actual

OFICIAL // Italia își menține închise frontierele pentru moldoveni

Pinterest LinkedIn Tumblr

Reprezentanții ambasadei R. Moldova în Italia au emis o notă informativă prin care anunță oficial că Italia își va menține granițele închise pentru cetățenii R. Moldova până, cel puțin, la 31 iulie curent, transmite Telegraph.md, cu referire la ZdG

Precizările Ambasadei R. Moldova în Italia:

La 14 iulie curent, Premierul Italian a semnat un Decret lege, prin care au fost prelungite, până la 31 iulie 2020, măsurile de siguranţă, inclusiv cele de intrare pe teritoriul Italiei, stabilite prin Decretul Preşedintelui Consiliului de Miniştri din 11 iunie curent, precum şi cele prevăzute în Ordonanţele Ministrului Sănătăţii din 30.06.2020 şi 09.07.2020.

Astfel, se atrage atenţia că pînă la data indicată rămîn în vigoare şi reglementările prin care se interzice intrarea în Italia, a persoanelor care în ultimile 14 zile s-au aflat sau au tranzitat următoarele țări: Armenia, Bahrain, Bangladesh, Brazilia, Bosnia și Herțegovina, Chile, Kuweit, Macedonia de Nord, Moldova, Oman, Panama, Peru, Republica Dominicană.
De asemenea, sunt suspendate zborurile directe și indirecte către și dinspre țările indicate. Restricțiile respective se referă și la transportul terestru.

Ca excepție de la această regulă este permisă intrarea în Republica Italiană a cetățenilor italieni, statelor Uniunii Europene, statelor Acordului Schengen, Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Andorrei, Principatului Monaco, Republicii San Marino și Statului Vatican, care au reședință/domiciliu în Italia. Aceștia pot intra în țară, cu completarea unei declarații/autocertificare și doar cu respectarea obligatorie a carantinei de 14 zile.

Italia va permite în continuare în mod liber călătoriile către și dinspre următoarele state:

– statele membre ale Uniunii Europene (Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Croația, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia și Ungaria), state părți la Acordul Schengen (state non-UE părți la Schengen Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Elveția), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord Andorra, Principatul Monaco, Republica San Marino și Statul Vatican (cu excepția cazurilor în care provin din țări din care intrarea în Italia este temporar interzisă).

Cei care intră din aceste țări nu trebuie să justifice motivele călătoriei și nu sunt supuși obligației de izolare fiduciară timp de 14 zile la intrarea în Italia;

– rezidenții din Algeria, Australia, Canada, Georgia, Japonia, Muntenegru, Maroc, Noua Zeelandă, Rwanda, Serbia, Republica Coreea, Thailanda, Tunisia, Uruguay (cu excepția cazurilor în care provin din țări din care intrarea în Italia este temporar interzisă). În aceste cazuri, nu mai este necesar să se justifice motivele călătoriei, însă rămîne în vigoare, obligativitatea de petrecere a 14 zile de carantină;

– cetățenii statelor membre ale UE, statele părți la Acordul Schengen, Regatul Unit, Andorra, Monaco, San Marino sau Vatican, străini care au reședința într-unul din aceste țări și membrii familiilor acestora (soți, concubinii, partenerii de concubinaj, copii dependenți sub vârsta de 21 de ani, ascendenți dependenți), la fel cu obligativitatea de a petrece 14 zile e autoizolare.

Joi, 9 iulie, Italia şi-a închis graniţele pentru persoanele care sosesc din Republica Moldova și alte 12 ţări, acestea fiind considerate regiuni cu risc ridicat de răspândire a infecţiilor cu noul coronavirus.

Interdicţia de călătorie se aplică pentru:

R. Moldova
Armenia
Bahrain
Bangladesh
Brazilia
Bosnia-Herţegovina
Chile
Kuweit
Macedonia de Nord
Oman
Panama
Peru
Republica Dominicană.

Citește și: Premierul a convocat o şedință privind crearea platformelor industriale multifuncționale. Ce decizii au fost luate

loading...

Comments are closed.