Olanda este noua campioană mondială la Handbal feminin

Olanda Handbal Femninin, campioana mondiala la handbal feminin,

Echipa Olandei a câştigat duminică primul ei titlu mondial la handbal feminin, după ce a învins Spania cu 30-29 (16-13) la Kumamoto, în finala Campionatului Mondial, reuşind şi calificarea la JO 2020.

Olanda, medaliată cu argint în 2015 şi cu bronz în 2017, a învins Spania la capătul unui meci spectaculos, dar care a fost decis în ultimele secunde printr-un 7 m controversat.

Portarul olandez a încercat să trimită o minge lungă unei coechipiere în atac şi o jucătoare iberică a sărit şi a blocat mingea. Arbitrele au considerat că acţiunea a fost în semicercul olandez, deşi reluările nu au confirmat faptul, iar Olanda a primit un 7 m pentru blocarea acţiunii de atac, când mai erau câteva secunde de joc. Lois Abbingh a transformat lovitura de la 7 m şi a adus Olandei primul titlu mondial.

Spania a jucat prima ei finală mondială, după ce în palmares mai avea un bronz la ediţia din 2011.

Cele mai bune jucătoare ale olandezilor au fost Estavana Polman (9 goluri), Lois Abbingh (7), Danick Snelder (5) şi portarul Tess Wester. De la iberice s-au remarcat Alexandrina Cabral Barbosa (7), Alicia Fernandez Fraga (5), de la SCM Râmnicu Vâlcea, şi Nerea Pena (3).

Sursa: AGERPRES

Citește și: Ce scrie presa din Ungaria, după triumful istoric al României! Jurnaliștii maghiari, devastați: ”Prăbușire dramatică!”

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share