Ombudsmanul public al Georgiei a acuzat, ieri, Poliția că a aplicat tehnici de tortură persoanelor arestate în timpul a șase zile de mari proteste de stradă împotriva deciziei guvernului de a suspenda negocierile privind aderarea la Uniunea Europeană, transmite Reuters, citat de Veridica.md
Poliția folosește metode violente pentru a pedepsi cetățenii
Levan Ioseliani, Ombudsmanul public al Georgiei (echivalentul Avocatului Poporului – n.r) a declarat că el și funcționarii săi au întâlnit persoane supuse ”celui mai dur tratament” de către Poliție.
”În cele mai multe cazuri, aceștia s-au ales cu răni grave în zona feței, a ochilor și a capului, ceea ce practic exclude chiar și posibilitatea ca Poliția să fi folosit de fiecare dată forța necesară și proporțională împotriva lor”, a transmis el, într-un comunicat de presă.
”Locația, caracterul și gradul leziunilor creează impresia credibilă că Poliția folosește metode violente împotriva cetățenilor pentru a-i pedepsi. Violența intenționată și severă în scopul pedepsirii constituie un act de tortură”, a mai transmis Ombudsmanul Georgiei.
A șasea noapte de proteste
Țara cu 3,7 milioane de locuitori a fost cuprinsă de criză încă de joia trecută, când Visul Georgian a anunțat că oprește negocierile cu UE și renunță la orice finanțare din partea blocului până în 2028. Georgia a fost unul dintre cele mai pro-occidentale state succesoare ale fostei Uniuni Sovietice, însă criticii acuză guvernul că a abandonat acest curs și că îl îndreaptă mai aproape de Rusia. Criza este urmărită îndeaproape la Moscova, Bruxelles și Washington. Manifestanții s-au adunat, aseară, pentru a șasea noapte consecutivă de proteste, fără să se întrevadă un sfârșit al impasului.
Prim-ministrul Kobakhidze a acuzat demonstranții că încearcă să organizeze o repetare a revoluției ”Maidan” din 2014, care a înlăturat un președinte pro-rus din Ucraina, dar a declarat că aceasta ”s-a încheiat deja”. El a afirmat că organizatorii au încercat să preia puterea și vor fi aduși în fața justiției.
Președintele georgian, Salome Zourabichvili, un critic pro-UE al partidului de guvernământ care susține protestele, a declarat săptămâna aceasta pentru Reuters că nu a existat nicio tentativă de revoluție, iar singura cerere a protestatarilor a fost reluarea alegerilor.
Criza survine după luni de tensiuni și o deteriorare a relațiilor Georgiei cu Occidentul, deoarece partidul de guvernământ a promovat legi despre care criticii spun că sunt draconice și de inspirație rusă. Guvernul susține că acestea sunt necesare pentru apărarea suveranității țării.