Operatorii economici care prestează servicii de alimentație în școlile din capitală au fost convocați la Primărie

Operatorii economici care prestează servicii de alimentație în școlile din capitală au fost convocați în ședință la Primărie. Este vorba de managerii combinatelor școlare, agenți economici de profil și reprezentanții Direcției generale educație, tineret și sport și șefii direcțiilor educație din sectoare.

Despre acest lucru a anunțat primarul capitalei, Ion Ceban.

În cadrul ședinței s-a discutat despre măsurile privind îmbunătățirea procesului de alimentație a elevilor din municipiu.

Potrivit primarului, este importantă respectarea în continuare a rigorilor de organizare a alimentației cu hrană caldă a copiilor din instituțiile de învățământ din oraș, pentru a preveni situațiile problematice, de genul celor apărute în spațiul public în ultima perioadă.

În cadrul ședinței au fost abordate și alte subiecte, precum prestarea serviciilor alimentare de calitate de către combinatele școlare, asigurarea meniului de repartiție în concordanță cu meniului-model și afișarea acestuia, respectarea normelor financiare zilnice, în corespundere cu normele naturale, în funcție de vârsta copiilor, excluderea fenomenului colectării de surse pentru prânzul contra plată etc.

Grupul de lucru creat la solicitarea lui Ceban monitorizează în continuare procesul de organizare a alimentației cu hrană caldă a copiilor din instituțiile de învățământ din municipiu. Din Comisie fac parte reprezentanți ai subdiviziunilor municipale, ai Î.M. „Piața Centrală”, ANSA, CSP, consilieri municipali și reprezentanți ai societății civile. La finalul controalelor, aceștia vor prezenta un raport.

Total
0
Shares
Total
0
Share