Operatorul turistic ”Best Travel Operator”, ex-”Mouzenidis Travel”, a depus cerere de intentare a procesului de insolvabilitate

Operatorul turistic ”Best Travel Operator” SRL, care anterior se numea ”Mouzenidis Travel”, a depus cerere de intentare a procesului de insolvabilitate față de sine, informează Telegraph.md

Cererea a fost înregistrată marți, 28 iunie 2022, iar pe parcursul zilei de ieri a fost repartizată unui judecător specializat în cauze de insolvabilitate. Dosarul se află pe rolul Judecătoriei Chișinău, sediul Central (Botanica).

Dacă cererea introductivă va fi admisă spre examinare, instanța va desemnat un administrator provizoriu și va stabili un termen special pentru prezentarea raportului detaliat despre starea economică a Best Travel Operator SRL (ex-Mouzenidis Travel). În dependență de conținutul raportului, instanța urmează să adopte hotărârea cu privire la admiterea sau respingerea cererii de intentare a procesului de insolvabilitate față de Best Travel Operator SRL (ex-Mouzenidis Travel).

Amintim că afacerea Mouzenidis Travel a falimentat la nivel internațional, fiind afectată de pandemia de COVID-19.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share