OPINIE // Andrei Năstase obține tot mai mult credit de la unioniști

Întărirea parteneriatului strategic dintre România și Republica Moldova este o altă preocupare a lui Andrei Năstase, liderul Platformei DA, iar proiectele concrete dezvoltate în scurtul mandat de ministru de interne, de anul trecut, stau mărturie, spune Valentina Tîrbu, analist politic pentru Politics.md

„Politica promovată de Andrei Năstase este binevenită, ba chiar benefică pentru Republica Moldova și pentru cetățenii acesteia, deoarece menținerea relațiilor de prietenie, bună vecinătate și colaborare cu vecinii este unul din obiectivele principale ale țării noastre. El a demonstrat că este deschis spre colaborare atât cu Estul cât și cu Vestul, prioritar fiind interesul național al statului, preferințele cetățenilor și satisfacerea nevoilor acestora. Liderul PPDA demonstrează că este conectat la așteptările moldovenilor care doresc să se stabilească în România și să obțină mult mai ușor dreptul la muncă sau facilități pentru studenți. Astfel, asumându-și să aducă Republica Moldova către România, Andrei Năstase obține credit în fața unioniștilor care își vor exprima recunoștința în ziua alegerilor prezidențiale”, conchide Valentina Tîrbu.

Andrei Năstase și-a manifestat încrederea totală în partenerii săi liberali care conduc astăzi România și în bunele intenții și proiecte ale președintelui Klaus Iohannis în ceea ce privește dezvoltarea Parteneriatului strategic dintre România și Republica Moldova, una dintre principalele teme ale proiectului său de țară, care se numește MOLDOVA DE MÂINE.

Năstase promite accelerarea unor procese atât de așteptate de către cetățenii Republicii Moldova precum reducerea termenului de acordare a cetățeniei române pentru cetățenii moldoveni, elaborarea rapidă a mecanismului de angajare facilă a cetățenilor Republicii Moldova la lucru în România și finalizarea a câteva sute de proiecte de înfrățire între localități din România și Republica Moldova.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share