A trecut mai bine de un sfert de secol de cand teritoriul din stanga Nistrului nu este controlat de Republica Moldova. Desi nu este recunoscut de nici un stat membru ONU, conducandu-se dupa propriile legi, RMN este totusi un stat implinit, asemenea multor alte state nerecunoscute sau partial recunoscute. URSS de asemenea mult timp nu a beneficiat de recunoastere internationala, reusind sa obtina recunoastere larga si sa fie acceptat in Liga Natiunilor abea in anul 1934, tocmai peste 12 ani de la infiintare si 17 ani dupa revolutia bolsevica. Republica Populară Chineză a obtinut recunoastere internationala, inlocuind Republica Chineză (Taiwan), ca unic reprezentant al Chinei in cadrul Organizatiei Natiunilor Unite abea in anul 1971, dupa 22 de ani de la infiintare. Republica Coreea si Republica Populară Democrata Coreeana au obtinut recunoastere internationala larga, devinind membri al ONU abia in anul 1991, dupa 43 ani de la proclamarea acestor doua state, desi nu se recunosc reciproc nici astazi. In situatii similare s-au aflat Republica Federativa Germania si Republica Democrata Germana timp de 23 de ani, pana in anul 1972, cand aceste doua state s-au recunoscut reciproc si au devenit membri ONU. Pana atunci RFG rupea relatiile diplomatice cu toate statele care indrazneau sa recunoasca statul RDG.
Sirul de exemple poate continua, dar ne vom opri la precedentul german, care este cel mai asemanator caz, atat in relatia Republicii Moldova cu Transnistria, cat si cu Romania. Este asemanator, pentru ca RSS Moldoveneasca si RMN au fost fondate ca si RDG, in urma ocupatiei militare a unei parti din teritoriul unui stat mai mare de catre o armata straina, sovietica sau rusa. Existenta RDG a durat exact cat a durat ocupatia militara sovietica, in momentul in care a fost decisa retragerea armatei straine din RDG, acest stat si-a incetat existenta. Republica Moldova nu a avut parte de un final la fel de fericit, datorita faptului ca nu tot teritoriul a fost eliberat de sub ocupatie militara straina, partea din stanga Nistrului se afla si astazi sub ocupatie militara rusa, cu o administratie care se conduce dupa legi proprii, cu moneda proprie, vama, armata si toate atributele caracteristece unui stat implinit si bine organizat. Intre legislatiile Republicii Moldova si ale Republicii Moldovenesti Nistrene in cei peste 26 de ani de existenta separata, au aparut atat de multe difergente, incat nu se mai poate vorbi despre o reunificare intr-un singur stat, fara sacrificii din partea locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului. In acest moment sunt mult mai putine divergente intre legislatiile Republicii Moldova si ale Romaniei, decat fata de legislatia Republicii Moldovenesti Nistrene, respectiv ar fi mult mai simpla reunificarea Republicii Moldova cu Romania, decat cu Republica Moldovenesca Nistrena, taraganarea recunoasterii independentei RMN fiind un impediment in calea reunificarii Republicii Moldova cu Romania.
Din momentul dezmembrarii Germaniei in anul 1949, RFG a primit mai multe oferte otravite din partea URSS, de reunificare a tarii, care presupuneau renuntarea la Comunitatea Europeana, parasirea blocului NATO, acceptarea statutului de neutralitate. Insa RFG nu le-a acceptat, iar in anul 1972 a decis chiar sa recunoasca statul RDG, in pofida faptului ca acesta ocupa un teritoriu enorm, locuit de 17 milioane de germani. In afara de asta, Germania a pierdut mult mai multe teritorii decat a pierdut Romania in favoarea Ucrainei, aflate astazi in componenta Poloniei, Rusiei si Lituaniei, insa problema recuperarii acestor teritorii nu se mai pune. Era limpede, intentiile URSS erau sa atraga toata Germania in sfera sa de influienta, dar fara succes. Din nefericire Republica Moldova nu a urmat exemplul RFG, a acceptat oferta Federatiei Ruse de a-si asuma statut de neutralitate, in afara blocurilor militare, a mentinut obligativitatea invatarii libiii ruse in scoli, acordandui statut special si multe alte concesii, dar oricum nu a obtinut reunificarea ambelor maluri ale Nistrului. Romania insa a procedat rational, dupa exemplul RFG, a recunoscut in 1991 independenta Republicii Moldova si a urmat calea integrarii in NATO si Uniunea Europeana, desi nu este exclus ca a avut si ea oferte de a se reunifica cu Republica Moldova in schimbul renuntarii orientarii spre vest si ramanerii in sfera de influienta a Rusiei.
Opinia publica din Republica Moldova este alimentata cu ideea apartenentei teritoriului din stanga Nistrului la Republica Moldova, care nu este altceva decat o iluzie. RMN de iure nu este recunoscuta de nici un stat membru ONU, dar de facto este un stat implinit, cu sanse minime de a-si inceta existenta in favoarea Republicii Moldova. Sa nu uitam ca teritoriul din stanga Nistrului a fost pierdut in urma unui razboi cu Rusia si este de domeniul fantasticii sa revina inapoi pe cale pasnica. Nici componenta etnica a teritoriului din stanga Nistrului nu ne este favorabila, etnicii romani sunt in minoritate acolo. Opinia privind posibilitatea unui schimb de teritorii cu Ucraina este inselatoare. Nu se poate face schimb de teritorii care nu sunt controlate, nici nu se mai accepta astfel de schimburi interstatale fara consultarea populatiei. Trebuie sa renuntam la aceasta iluzie si sa ne urmarim propriile interese, impreuna cu cei cu care suntem cu adevarat apropiati. Nu vor forma transnistrenii impreuna cu noi poduri de flori si cu lacrimi in ochi nu vor cere reunificarea Republicii Moldova! Transnistria poate reveni doar cu o singura conditie, daca toata Republica Moldova va fi vorbitoare de limba rusa, profund proruseasca, controlata de Moscova, ca pe timpul URSS. Oare acesta este interesul nostru?
Cat de dureroasa este cedarea, dar e timpul sa recunoastem acest stat din stanga Nistrului, in limetele hotarelor existente si sa ne urmam calea de aderare la blocul NATO, sa ne indeplinim planul de convergenta cu Uniunea Europeana, aderand la legislatia Romaniei, adaptata la stadartele UE. Un divort pasnic dupa exemplul cehoslovac nu este o tradare, este absolut necesar, cu cat mai repede, cu atat mai bine, altfel nu avem nici o perspectiva de integrare in UE, nici posibilitate de reunificare cu Romania. Divortul nu este un favor, este o necesitate pentru ambele parti. Probleme externe au toate statele din lume, dar probleme interne ca la noi, cu zone iesite de sub control, au doar statele esuate. O Transnistrie independenta nu este, asa cum se vehiculeaza, un nou Kaliningrad, deoarece are hotare comune doar cu Ucraina si Republica Moldova, fara iesire la mare. Nu este exclus ca in viitor acest teritoriu sa revina de buna voie, asa cum s-a reunificat Germania in 1990, dupa 18 ani de la recunoasterea statului RDG, sau cel putin sa ne urmeze in UE, in mod separat, caci oricum nu dispune de hotare comune cu Rusia si va ramane puternic dependenta de cele doua tari vecine, cu care are hotare comune. Totul depinde de cat de atractivi vom fi in plan economic, dar pentru asta este necesar sa fim integrati, cat mai rapid in UE si NATO, separat sau in componenta Romaniei.
autor: Mihael Jura
