Ore numărate au rămas până la momentul în care Maia Sandu va intra în exercițiul funcției de Președinte iar discuțiile legate de mandatul ei prezidențial au fost axate în aceste zile pe o falsă problemă. Principială însă pentru o societate lipsită de capacitatea de a distinge între resorturile ce au conținut de netăgăduit și bagatela menită să dilueze sensurile. Chestiunea serioasă a fost gardul din jurul clădirii Președinției.
Nu despre cum poate fi gestionată pandemia Covid-19 sau cum poate fi oprită criza economică, căci doamna Șef de stat a zis că acestea nu sunt treaba dânsei. În schimb, a declarat că trebuie scos gardul în ideea de a face mai deschisă instituția prezidențială pentru cetățeni. Și s-a pornit marea dezbatere.
Din punct de vedere estetic și utilitar, se poate discuta. Cred că nu dăunează să fie scoasă îngrădirea, iar în ceea ce mă privește, chiar nu-mi sunt simpatice spațiile publice urbane aglomerate cu anexe, acareturi și tot felul de ziduri improvizate. Nu mă va întrista foarte tare nici dacă acel gard va rămâne. Și nu mi se pare a fi gardul tema de discuție cea mai fundamentală raportat la mandatul unui Președinte. E simplu, îl scoți sau nu-l scoți, nu e mare filozofie și nu e nici dulce și nici acru.
Altceva e că Maia Sandu de când este prezentă pe scena politică în mod consecvent și-a fixat ținte care au vizat exclusiv războiul politic în sine, purtat cinic și dincolo de limite. Nu și-a fixat scopul să mărească salariile învățătorilor și profesorilor în timp ce a fost ministru al educației, de exemplu. Sau să aplice un program care ar fi crescut PIB-ul fie și cu 1% cât a fost în funcția de Prim-ministru. Nimic din astea și sunt convins că la fel se va întâmpla și de acum încolo.
Este cert că doamna războinică va insista pe subiectul declanșării scrutinului parlamentar înainte de termen. Cu această ocazie îmi permit să anticipez că imediat după alegeri anticipate va declara că nu este mulțumită de rezultate și va continua să lupte și cu următorul legislativ. Decretând eventual un nou inamic, de exemplu actualul aliat Renato Usatîi. Va cere spijin împotriva viitorului fost prieten politic de la viitorul fost dușman politic Ilan Șor motivând că alegătorii acestuia susțin schimbarea. Și tot așa până când oamenii vor înțelege că tot săraci au rămas și se vor convinge că au fost purtați de nas de o duduie cu capacități submediocre.
Experiența ei în funcțiile publice pe care le-a deținut nu lasă loc de interpretări. În calitate de ministru a închis școli funcționale și internate necesare copiilor aflați în situație vulnerabilă, iar pe durata a trei ani de ministeriat nu a suflat o vorbă despre creșterea veniturilor angajaților din domeniul învățământului.
În calitate de Prim-ministru, cică și economist, doamna Sandu nu a pronunțat măcar o singură dată cuvântul PIB, dar a crescut prețurile la serviciile și mărfurile de bază, a închis programe sociale și de infrastructură, a crescut taxele și impozitele. De fapt, nu-mi amintesc ca Maia Sandu să fi bâiguit cuvântul PIB în general de când flutură pe toate hudițele și islazurile cu diploma ei de plimbat câteva luni la Harvard și achitat de nu se știe cine.
Așadar, contrastul este cât se poate de frapant și constatăm că Maia Sandu a ”performat” la capitolul ce ține de spectacol politic și revoluție continuă, însă în partea care privește interesele cetățenilor a acționat în stil autentic bolșevic: a tăiat, a închis, a distrus.
A auzit cineva pe Maia Sandu spunând că este capabilă să propună cetățenilor un model economic și social care ar contribui la îmbunătățirea vieții oamenilor? A auzit cineva pe Maia Sandu asumându-și vreo obligație sau responsabilitate pentru un fapt sau altul care contează pentru cetățeni?
Auzim doar că nu-i ajung competențe și putere. Nu vi se pare cunoscut? Aceeași manieră de a face politică și același bagaj de intrigi și lozinci pe care le-a avut și numitul Petru Lucinschi. Acel Lucinschi care este și unul din păpușarii clanului pe care îl deservește Maia Sandu de la începutul carierei și până în prezent. Cel pe care lumea l-a poreclit ”vulpoi” și se jura în urmă cu aproape un sfert de secol, exact ca Maia Sandu astăzi, că pentru a-i face fericiți pe moldoveni are nevoie de mai multe competențe și mai multă putere.
Cum s-a terminat povestea se știe, iar celor care au memoria scurtă le amintim că s-a încheiat cu venirea la guvernare a comuniștilor în frunte cu V. Voronin. Despre viața frumoasă promisă moldovenilor s-a uitat pentru mult timp.
sursa: Politics.md
