Alte știri

OPINIE // O nouă încercare de constatare a neconstituționalității Constituției? Sau scopul scuză din nou mijloacele?

Pinterest LinkedIn Tumblr

Expunerea Curții Constituționale asupra sesizării semnată de unii deputați din Parlamentul Republicii Moldova cu privire la autodizolvarea Parlamentului este, după felul formulării ori dorinței autorilor, una dintre cele mai serioase probleme de ordin constituțional de la independență până în prezent, cu care a fost investită Curtea Constituțională. De ce? În Republica Parlamentară, Parlamentul și guvernul joacă cel mai important rol? Nu?! Dar cine? Președintele. Cum așa? Urmăriți firul argumentelor.

Sesizarea a fost redactată, se spune, de către ex-președintele Curții Constituționale și fosta judecătoare asistentă, Rodica Secrieru. Tot el, Alexandru Tănase, ar fi consultantul din umbră a lui Maia Sandu prin Serghei Litvinenco și Stamate Olesea. În principiu, nu este o problemă să se consulte cu ex-președintele Curții Constituționale, care a generat mai multe precedente jurisprudențiale, cum ar fi neconstituționalitatea Constituției, prezumția vinovăției nu funcționează în domeniul politic etc.

De această dată, problema constituțională este una „et exsistentiam pertinet” pentru democrația din Republica Moldova, funcționarea normală a statului, puterea de stat, independența și suveranitatea Republicii Moldova.

Pseudo-problema constituțională referitor la temeiurile de dizolvare a parlamentului, organul reprezentativ suprem al poporului, pune în discuție însăși eficiența, efectivitatea și stabilitatea substanței și formei constituționale de guvernământ a Republicii Moldova.

În Republica Parlamentară, parlamentul este organul central constituțional de la care își iau izvorul toate direcțiile de activitate ale statului, prin care se realizează democrația, legitimează guvernul, se exercită suveranitatea națională a poporului și adunarea constituantă derivată care configurează conținutul normativ al Legii fundamentale, inclusiv al celor chemați să se expună asupra sesizării. Astfel, conform art. 60 alin. (1) din Constituția Republicii Moldova, parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova şi unica autoritate legislativă a statului.

Pentru a exclude politizarea totală a subiectului, a păstra imparțialitatea, independența și încrederea socială în activitatea Curții Constituționale (și așa percepută ca fiind numită politică de Parament și Guvernul Sandu, a. 2019) se impune imperios necesitatea recurgerii la solicitarea unui Amicus Curiae Comisiei de la Veneția pe subiectul plasat pe rolul Înaltei Curți. Or, lipsa unei astfel de solicitări ar inversa jurisprudența constituțională internațională.

Un precedent al Curții Constituționale creat în euforia generată de sentimentul clipei că, totul este clar și de graba (urgența) generată de politicieni și sub pretextul unor valori democratice generate de ispita asigurării, cum ar fi, a funcționalității instituțiilor politice, criza economică și viața națiunii nu trebuie să ademenească judecătorii Înaltei Curți pentru a oferi un „bun” efemer și temporar.

Precedentul constituțional format, „azi”, în grabă de către Curtea Constituțională nu trebuie să fie „blestemul” de mâne a politicului, poporului, instituțiilor publice și generator de alte crize politice cu repercusiuni serioase referitor la funcționarea normală și eficientă a Parlamentului Republicii Moldova, în special, a drepturilor omului.

Totodată, Legea fundamentală pare să fie clară în privința temeiurilor privind dizolvarea Parlamentului Republicii Moldova. Conform art. 85 alin. (1) din Constituția Republicii Moldova, în cazul imposibilității formării Guvernului sau al blocării procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni, Președintele Republicii Moldova, după consultarea fracțiunilor parlamentare, poate să dizolve Parlamentul.

În același sens, Curtea Constituțională a oferit un răspuns la această întrebare prin HCC nr. 31 din 10.11.

97 în care a subliniat că, dizolvarea Parlamentului Republicii Moldova înainte de expirarea termenului de 4 ani este posibilă numai în condițiile prevăzute la art.85 din Constituția Republicii Moldova.

Tot prin HCC nr. 31 din 10.11.97, cât privește decizia Parlamentului de a-și înceta din proprie voință activitatea, Curtea Constituțională pornește de la premisa că, Parlamentul este prin esenţa sa o instituţie reprezentativă, compusă din 101 deputaţi (art.60 alin.(2)), că deputaţii intră în exerciţiul mandatului sub condiţia validării (art.62 şi 69 alin.(1)) a fiecărei persoane; că în exerciţiul mandatului, deputaţii sînt în serviciul poporului (art.68 alin.(1)) pentru durata întregului mandat de 4 ani, cu excepţia cazurilor, când calitatea de deputat încetează înaintea expirării mandatului Parlamentului în care a fost ales (art.69 alin.(2)). Întrucât Constituția prevede în mod expres încetarea mandatului de deputat în caz de demisie (art.69 alin.(2)), Curtea Constituţională consideră că, în cazul unui dezacord sau al diferitelor disensiuni apărute în activitatea legislativului, dar care nu impun soluţionarea situaţiei prin modalitatea stabilită de art.85 din Constituţie, autodizolvarea Parlamentului înainte de expirarea mandatului nu este posibilă, decît în cazul în care fiecare deputat şi candidat supleant pe lista partidelor şi blocurilor electorale ce au participat la alegeri depun personal cereri de demisie, ceea ce ar conduce, de fapt, la lipsa cvorului necesar pentru adoptarea legilor. În cazul blocării procesului legislativ intervine, însă, situaţia prevăzută în mod expres de art.85 din Constituţie, cînd Parlamentul poate fi dizolvat din iniţiativa Preşedintelui Republicii Moldova.

Astfel, și în acest caz, Curtea a subliniat că, Parlamentul poate fi dizolvat doar pentru blocării procesului legislativ din lipsa cvorumului, situaţie prevăzută în mod expres de art.85 din Constituţie.

Tendința de sesizare rezidă de a crea prin interpretare funcțională o normă constituțională care să conțină un temei de dizolvare a Parlamentului suplimentar (nou) celor prevăzute de art. 85 alin. (1) din Constituție. Din sesizare se învederează utilizarea și fundamentarea soluției în baza unei norme constituționale generice, prevăzută de art. 2 din Constituție. O tratare astfel de izolată și legat prin ricoșeu cu art. 60, 61 și 85 din Constituție este de natură să afecteze definitiv și pentru viitor funcționalitatea organului legislativ și forului constituțional al democrației.

Crearea normelor constituționale prin jurisprudența Curții Constituționale, trebuie să fie o excepție, doar atunci când alte norme nu reglementează anumite aspecte constituționale și să fie de natură să asigure soluționarea unei crize constituționale și de funcționare a autorităților publice constituționale, de lungă durată.

În cele din urmă, sperăm că, Înalta Curte nu va nimeri în capcana politicienilor din Republica Moldova, dar va proceda rațional, cu implicarea instituțiilor internaționale în materie de expertiză constituțională și democrație, a mediului universitar și științific.

sursa: Politics.md

loading...

Comments are closed.