Psihanaliza asta îmi pare a fi o mare înșelare, o mistificare.
Iar psihanaliștii – niște șamani de cabinet.
Toate aceste imaginare conflicte interne, complexe ale lui Oedip sau Electra, transferul, interpretarea visurilor, pretinsele arhetipuri sunt un fel de a bate apa în piuă. Sunt concepte care nu și-au găsit confirmarea în neuroștiințele contemporane.
Singurul efect al acestor terapii e unul de Placebo, explicat prin dorința dintotdeauna a oamenilor de a se spovedi cuiva care știe să asculte cu expresie de interes pe față.
Psihanaliștii sunt un fel de preoți laici, în timp ce preoții au fost un fel de psihanaliști încă de la apariția religiei și a bisericii. Și la unii, și la alții metoda de terapie este spovedania și izbăvirea de frici și incertitudini, prin fabulații, evident… ).
Îmi amintesc aici de „extrasensul Ciumak”, cel care în perioada sovietică trata oamenii de pe ecranele TV, spunându-le să țină picioarele în apă. Statistica cifrelor mari își spunea cuvântul: dintre sutele de mii de indivizi care încercau metoda, câteva mii de indivizi sugestibili simțeau o îmbunătățire temporară a stării lor fiziologice. Ar fi avut și mai mult succes dacă cerea bani, fiindcă oamenii cred în calitatea lucrurilor care costă scump… )
Dar Ciumak totuși avusese modestia să nu-și declare metoda „terapie bazată pe știință”… )
autor: Dorian Furtună
