Actualitate

Opt moldoveni, cercetați pentru prejudicierea statului francez cu peste 2 milioane euro

Pinterest LinkedIn Tumblr

Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii de la Poliţia de Frontieră a MAI și cu autoritățile de investigație din Franța, prin sprijinul Europol, au deconspirat o schemă infracțională prin care din fondurile statului francez au fost delapidate peste 2 milioane euro.

Investigațiile au fost desfășurate prin prisma comiterii infracțiunii de escrocherie de către un grup infracțional format din cetățeni ai ambelor state. În acest sens, reprezentanții organelor de drept și-au concentrat eforturile în cadrul unui grup comun de investigații (JIT).

În rezultatul măsurilor speciale de investigații și acțiunilor de urmărire penală, efectuate în paralel, pe teritoriul ambelor state, a fost posibil de stabilit că în perioada anilor 2018-2020, grupul criminal organizat a recrutat peste 1000 de cetățeni moldoveni ca să aplice în cadrul unui program francez.

Astfel, membrii grupului criminal transportau persoanele cu microbusul, din Briceni în Paris, unde, în baza documentelor false, aplicau la programul vizat și primeau de la membrii grupului criminal între 700-1350 euro, iar grupul criminal însușea restul banilor, între 5000-7000 euro pentru fiecare dosar fals depus.

Recent, în urma unui șir de percheziții (27 de percheziții în Moldova și 9 în Franța) efectuate simultan de către angajații organelor de drept formate din procurori și ofițeri de investigații moldavi și francezi, a devenit posibilă deconspirarea activității criminale și reținerea, pe teritoriul Franței, a nouă persoane (opt moldoveni – patru bărbați și patru femei, cu vârste de peste 40 ani – și un francez).

Urmăririle penale, atât în Franța, cât și în Moldova, continuă întru stabilirea tuturor figuranților ce au avut atribuții la activitatea acestui grup criminal, inclusiv în privința agenților economici care au prestat servicii de transportare a pasagerilor, precum și în privința a 2 organizații neguvernamentale.

Infracțiunea investigată, potrivit Codului penal al Republicii Moldova, se pedepsește cuînchisoare de la 7 la 10 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.

loading...

Comments are closed.