Pacienți infectați simultan cu două tulpini diferite de COVID, descoperiți în Brazilia

Cercetători de la o universitate din sudul Braziliei au anunţat că au depistat pacienţi infectaţi simultan cu două tulpini diferite ale noului coronavirus.

Cercetătorii, care şi-au publicat miercuri descoperirile pe site-ul medical medRxiv, afirmă că studiul lor este primul din lume care confirmă co-infecţia cu două tulpini ale coronavirusului, potrivit Agerpres.

Potrivit studiului, pacienţii în cauză, ambii între 30 şi 40 de ani, au fost infectaţi la sfârşitul lui noiembrie cu varianta P.2 a coronavirusului identificată la Rio, cunoscută şi ca lineajul B.1.1.28, şi, simultan, testaţi pozitiv la o a doua variantă a virusului.

Bolnavii au avut simptome uşoare, de tuse seacă într-un caz şi tuse, dureri în gât şi de cap în al doilea caz, şi nu au necesitat spitalizare.

Ce impact ar putea avea co-infecția asupra evoluției virusului

Aceste cazuri arată cât de multe variante s-ar putea afla deja în circulaţie în Brazilia şi ridică îngrijorări în rândul oamenilor de ştiinţă că o co-existenţă a două tulpini în acelaşi organism ar putea accelera mutaţii ale noilor variante.

“Aceste co-infecţii pot genera combinaţii şi noi variante chiar mai rapid decât se întâmplă în prezent”, a declarat şeful echipei de cercetători, Fernando Spilki, virusolog la Universitatea Feevale din statul Rio Grande do Sul.

“Ar fi o altă cale de evoluţie pentru virus”, a adăugat el.

Noile variante aduc cu ele riscul unei mai mari transmisibilităţi şi al posibilei rezistenţe la vaccinurile în curs de a fi dezvoltate.

Mutaţii identificate în variante ale coronavirusului în Marea Britanie şi, mai recent, în statul brazilian Amazonas par să fi crescut contagiozitatea virusului.

Aceste cazuri indică spre încărcătura virală semnificativă care circulă în Brazilia, întrucât co-infecţiile pot avea loc numai atunci când virusuri diferite sunt transmise în cantităţi mari, a mai explicat virusologul brazilian.

Sursa: Agerpres

Total
0
Shares
Total
0
Share