Pacienții Covid-19 prezintă risc mai mare de deces în cazul unei intervenții chirurgicale. Studiu

Pacienţii infectaţi cu coronavirus prezintă un risc mai ridicat de deces după o intervenţie chirurgicală, arată datele unui studiu publicat de echipa de cercetare CovidSurg Collaborative în revista The Lancet, relatează marţi dpa, preluată de Agerpres.

Infecția cu noul coronavirus ar trebui exclusă pe cât posibil înainte de orice intervenţie chirurgicală, spun cercetătorii de la Spitalul Universitar din Tuebingen care au participat la proiect.

Ei au examinat date de la 1.128 de pacienţi din 235 de spitale din 24 de ţări, în special din Europa, dar şi din Africa, Asia şi America de Nord.

Conform studiului, pacienţii infectaţi cu coronavirus au avut rezultate postoperatorii considerabil mai slabe decât pacienţii fără COVID-19.

În general, rata mortalităţii în primele 30 de zile după operaţie a fost de 23,8%. Conform studiului, mortalitatea în rândul pacienţilor cu COVID-19 a fost ridicată la toate subgrupurile, de exemplu intervenţii chirurgicale de urgenţă, chirurgie minoră sau planificată – electivă.

“În mod normal, ne aşteptăm ca rata mortalităţii la pacienţii supuşi unei operaţii chirurgicale elective să fie sub 1%”, a declarat coautorul studiului Alfred Koenigsrainer, director medical la Spitalul Universitar pentru Chirurgie generală, viscerală şi transplant.

“Cu toate acestea, acest studiu a arătat că rata mortalităţii la pacienţii infectaţi cu coronavirus este considerabil mai mare, chiar şi la procedurile de rutină”, a mai spus el.

Rata mortalităţii la acest grup a fost raportată la aproape 19%.

Factorii de risc pentru mortalitatea postoperatorie includ vârsta şi sexul, precum şi afecţiuni preexistente grave, precum cancerul, operaţii chirurgicale majore şi operaţii de urgenţă.

Total
0
Shares
Total
0
Share