Până la finele lunii octombrie, alegătorii pot solicita certificatul pentru drept de vot

Comisia Electorală Centrală informează alegătorii că certificatul pentru drept de vot se eliberează de biroul electoral al secţiei de votare ce corespunde domiciliului sau reședinței valabile, până la data de 31 octombrie 2020, inclusiv.

Potrivit legislaţiei electorale, persoanele care, în ziua alegerilor, nu se vor afla în localitatea în care au domiciliu sau reşedinţă valabilă, pot solicita de la biroul electoral al secţiei de votare un certificat pentru drept de vot. Acesta va permite alegătorilor să voteze în orice altă secţie de votare de pe teritoriul ţării, pe lista electorală suplimentară.

Certificatul pentru drept de vot se eliberează la prezentarea actului de identitate ce atestă domiciliul sau reședința alegătorului în raza secţiei de votare respective.

Total
0
Shares
Total
0
Share