Pandemia COVID-19 l-a lăsat pe un bărbat fără bani și casă, aproape pe drumuri

Mijlocașul argentinian Maximiliano Martinez în vârstă de 27 de ani,  s-a trezit cu contractul rupt în timpul pandemiei de COVID-19, a fost evacuat din locuința sa și aproape că a rămas fără bani.

Aflat sub contract cu formația CD Chalatenango, din El Salvador, Maximiliano Martinez a fost anunțat că va rămâne liber, din cauza problemelor financiare cu care se confruntă clubul. Argentinianul semnase în ianuarie cu gruparea din El Salvador și mai avea contract cu echipa până în luna decembrie.

Maximiliano Martinez a explicat prin ce coșmar trece, într-un interviu acodat publicației Clarin:

“Am semnat pe un an, dar mi-au rupt contractul din cauza pandemiei. Am încasat două salarii până acum, pe februarie și martie. Apoi ne-au cerut cheile de la apartament. Eu și colegul meu, Marcos Gonzalez, am rămas în stradă.

Mi-au promis că mă vor ajuta să mă întorc în Argentina, dar încă sunt aici (n.r El Salvador). O familie din zonă ne-a găzduit în aceste zile, până când Ambasada ne va asigura un zbor spre casă. Suntem mai mulți argentinieni în El Salvador și toți vrem să revenim acasă, nu mai avem ce să facem aici. În curând vom rămâne fără banii pe care i-am câștigat.
Aici s-au luat măsuri foarte dure. Dacă ești prins pe stradă, fără motiv, polițiștii te duc la un centru de carantină, unde ești obligat să rămâi pentru 30 de zile”, a spus Maximiliano Martinez, pentru Clarin.
Total
0
Shares
 
Total
0
Share