Social

Panourile publicitare din capitală care încalcă normele privind autorizarea și amplasarea vor fi plasate pe platforma ArcGis

Pinterest LinkedIn Tumblr

În municipiul Chișinău, au fost identificate sute de panouri publicitare care încalcă normele regulamentului provizoriu, privind autorizarea și amplasarea dispozitivelor de publicitate, a publicității exterioare și firmelor, transmite Telegraph.md

Despre acest lucru a anunțat primarul capitalei, Ion Ceban, care a precizat că cele 100 de adrese unde au fost depistate panourile publicitare care au fost puse contrar regulamentului vor fi plasate pe o nouă platformă ArcGis, care va fi făcută publică în scurt timp.

Panourile urmează a fi demontate și evacuate, iar acest lucru va putea fi urmărit pe hartă. Între timp, va continua identificarea altor panouri care au fost amplasate cu încălcări contrar regulamentului, care la fel vor fi făcute publice.

Menționăm că ieri au fost organizate dezbateri publice asupra proiectului Regulamentului privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate în municipiul Chișinău. Noul document a fost creat de municipalitate din necesitatea de a reglementa acest sector, reieșind din situația actuală, pentru că vechiul regulament este depășit.

Regulamentul are o structură similară unei legi, unde sunt specificate noțiuni de bază, cu care se operează în document. Proiectul de regulament delimitează trei zone mari a orașului: ultracentrală, zona publicității restrânse și cea a publicității lărgite.

Citește și: Evacuarea gheretelor, garajelor, fundațiilor de beton și panourilor publicitare amplasate ilegal va fi reluată

 

loading...

Comments are closed.