Politic

Parlamentul a modificat, în lectură finală, legislația care permite majorarea pensiilor

Pinterest LinkedIn Tumblr

Persoanele a căror pensie este mai mică decât pensia minimă vor beneficia de un supliment de solidaritate, din partea statului. Deputații au votat în ședința de astăzi, modificări ale legislației în acest sens, în lectură finală, cu votul unanim al aleșilor din PSRM-PCRM, P.Șor și PAS.

Noile reglementări presupun că suplimentul de solidaritate va permite majorarea pensiei minime până la 2000 de lei, începând cu 1 octombrie curent. Astfel, pensia minimă pentru persoanele cu stagiu complet de cotizare se va majora cu 812 lei, de la 1188 lei la 2000 de lei.

Conform estimărilor realizate de autori, cheltuielile necesare pentru acordarea suplimentului de solidaritate, pentru anul 2021, constituie 512 712,1 mii lei.

Documentul mai prevede că venitul mediu lunar pe țară va sta la baza determinării pensiei părinților care îngrijesc un copil cu dizabilitate severă sub vârsta de 18 ani sau o persoană cu dizabilitate severă.

Astfel, pensia pentru dizabilitate severă din copilărie se va majora până la 1500 lei pe lună, iar cea pentru dizabilitate accentuată din copilărie va constitui 1400 lei lunar.

Modificările mai oferă dreptul persoanelor care dispun de o pensie de dizabilitate de a solicita reexaminarea acesteia, o dată la doi ani. Reexaminarea se va face eșalonat, în funcție de stagiul de cotizare, realizat de către persoană, după stabilirea pensiei de dizabilitate.

REZULTATUL VOTULUI _ 30.09.2021 12_26_44 – 12_27_15 by Telegraph Moldova on Scribd

loading...

Comments are closed.