Parlamentul European a aprobat interzicerea obiectelor de unică folosință din plastic

obiecte de plastic interzise, parlamentul european

Parlamentul European a votat miercuri interzicerea la nivel european a obiectelor de unică folosință din plastic, cum ar fi paiele, tacâmurile și bețișoarele pentru curățarea urechilor, într-o încercare de a reduce poluarea mărilor și oceanelor, potrivit Mediafax care citeaza France 24.

Proiectul de lege fusese deja aprobat în cadrul negocierilor cu statele membre. Măsura va intra în vigoare în 2021 și a fost aprobată cu 560 de voturi pro și doar 35 contra, transmite hotnews.md

Vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat că Europa nu este cea mai mare sursă de poluare cu plastic, dar această măsură ar putea servi drept exemplu pentru restul lumii. “Țările din Asia sunt foarte interesate de măsurile pe care le luăm în acest sens, cele din America Latină la fel“, a declarat oficialul. “Chiar dacă poluarea pe care o producem este relativ limitată, schimbarea modelului nostru economic are un impact global”, a adăugat el.

Pe lângă interzicerea produselor de unică folosință din plastic pentru care există alternative, Uniunea Europeană va încuraja statele membre să reducă utilizarea ambalajelor din plastic și să introducă reguli mai stricte în ceea ce privește etichetarea.

Noua lege stabilește și ținte în ceea ce privește reciclarea. Astfel, până în 2029, 90% din sticlele din plastic ar trebui să fie colectate selectiv și reciclate. De asemenea, până în 2025, aceste recipiente vor trebui să conțină cel puțin 25% plastic reciclat, procent care va trebui să crească la 30% până în 2030.

Potrivit Comisiei Europene, produsele care vor fi interzise prin această lege reprezintă 70% din deșeurile care ajung în mările și oceanele lumii.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share