Parlamentul facilitează procedura de suspendare a activității executorilor judecătorești

La ședința plenară de ieri, deputații au examinat, în prima lectură, modificări la Legea privind executorii judecătorești.

Inițiativa legislativă are scopul de a elimina carențele identificate în activitatea organelor Uniunii Naționale a Executorilor și a Colegiului disciplinar al executorilor judecătorești. Documentul stabilește modul și termenul de contestare a actelor administrative individuale emise de Colegiul disciplinar și ministrul Justiției, care vizează suspendarea sau încetarea activității executorului judecătoresc. De asemenea, prin acest proiect de lege se elimină unele incoerențe legate de efectele aplicării sancțiunii disciplinare privind retragerea licenței executorului judecătoresc.

Autorii documentului propun ca încetarea activității executorului judecătoresc, în cazul aplicării sancțiunii disciplinare sub formă de retragere a licenței, va interveni la data publicării ordinului ministrului Justiției privind încetarea activității executorului judecătoresc, care se va emite în termen de cinci zile de la data publicării deciziei Colegiului disciplinar. Astfel, se elimină orice fel de interpretări extensive, care erau generate la calcularea termenului de prescripție pentru tragerea la răspundere disciplinară, întrucât redacția anterioară nu oferea claritatea în acest sens.

Proiectul de lege a fost votat, în prima lectură, de 58 de deputați.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share