Actualitate

Parlamentul lansează ”Tabăra parlamentară online”, ediția a II-a

Pinterest LinkedIn Tumblr

De ziua Internațională a Copilului, Parlamentul Republicii Moldova lansează o nouă ediție a taberei parlamentare online, dedicată copiilor din țară, cu vârsta cuprinsă între 10-18 ani.

Evenimentul se va desfășura în perioada 28 iunie – 2 iulie curent. și va include sesiuni pentru trei categorii de vârstă – 10-12 ani, 13-15 ani și 16-18 ani. Programul se va axa pe istoria celor 30 de ani de Independență a țării și ai Parlamentului, normele constituționale pe înțelesul copiilor, subiecte de actualitate în contextul pandemiei de COVID-19, precum și activități interactive de comunicare.

Invitați speciali vor fi deputații, Avocatul poporului pentru drepturile copilului, conducerea Secretariatului Parlamentului, precum și specialiști din diverse domenii care vor împărtăși din activitatea și experiența sa.

Participanții vor vizita virtual clădirea Legislativului, vor concura în cadrul laboratorului de idei, vor răspunde la întrebările quizz-urilor, iar cei mai activi vor avea parte de surprize.

Înregistrarea la tabără va avea loc pe pagina oficială de Facebook a instituției, în perioada  10-20 iunie curent. Copiii și tinerii interesați îi rugăm să urmărească postările noastre.

Cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, marcată astăzi, speakerul Zinaida Greceanîi s-a adresat tuturor copiilor din țară cu un mesaj: ”Dragi copii, vă doresc să petreceți vacanța în siguranță și în bucurie. Să aveți odihnă minunată și impresii plăcute! Iar celor care urmează să promoveze examene, le doresc multă baftă și curaj – să nu vă fie frică, în acest an dificil de studii deja ați demonstrat că sunteți luptători și învingători!  Viitor senin tuturor copiilor și tinerilor din Republica Moldova!”

loading...

Comments are closed.