Social

Parlamentul organizează un concurs online de poezie, dedicat comemorării poetului Grigore Vieru

Pinterest LinkedIn Tumblr

Parlamentul Republicii Moldova lansează în premieră, un concurs online de poezie, dedicat comemorării poetului Grigore Vieru. La concurs pot participa persoanele interesate de poezie, tineri din toată țara, elevi și studenți. Lucrările vor fi evaluate de către o comisie specială, membrii căreia vor aprecia originalitatea, creativitatea și spiritul recital.  

Timp de aproape două săptămâni, din 1 până pe 10 februarie 2021, persoanele interesate vor transmite la adresa Parlamentului, o înregistrare  video, de maxim 1-2 minute, în care recită o poezie scrisă de Grigore Vieru.

Înregistrările video vor fi expediate la adresa: vizite@parlament.md, cu mențiunea: CONCURS ONLINE DE POEZIE, însoțit de date de contact (nume, prenume, vârsta, localitatea, instituția și clasa în care studiază – pentru elevi, precum și un număr de telefon). Termenul limită este 10 februarie 2021. Rezultatele vor fi anunțate pe 12 februarie.

Mesajele cu poezii ale participanților vor fi plasate în evenimentul creat  pe pagina oficială de Facebook a Parlamentului Republicii Moldova: https://www.facebook.com/events/757674038198510/?ti=ls

La finalul concursului, vor fi premiate cele mai inspirate 3 mesaje (locul I, II, III), în cadrul a două categorii de vârstă (maturi și copii), care vor acumula cele mai multe aprecieri, comentarii și distribuiri pe pagina de Facebook, după o evaluare preventivă a relevanței și creativității mesajului.

Câștigătorii concursului vor primi Certificate de învingător, precum și o invitație de a participa la o vizită de informare în Parlament. De asemenea, persoanele se vor alege cu un set de rechizite cu logo-ul Parlamentuui Republicii Moldova.

Consursul este organizat de Legislativ și lansat cu ocazia celor 86 de ani de la nașterea marelui poet Grigore Vieru, născut pe 14 februarie 1935 și decedat la 18 ianuarie 2009.

loading...

Comments are closed.