Parlamentul Portugaliei a aprobat modificări ale Legii Naționalității și Codului Penal, care îngreunează obținerea pașaportului portughez și permit revocarea cetățeniei în cazul infracțiunilor grave, relatează 20minutos.es.
Legea a fost votată cu 157 de voturi ”pentru”, datorită sprijinului coaliției de centru-dreapta PSD și CDS-PP, partidului de extremă dreapta Chega, Inițiativei Liberale și regionalistului JPP, în timp ce întreaga stângă a votat împotrivă, cu 64 de voturi.
Modificările prevăd ca imigranții din țări cu portugheza ca limbă oficială sau din UE să locuiască legal în Portugalia timp de cel puțin șapte ani pentru a obține cetățenia, iar cei din state terțe să aștepte zece ani, comparativ cu cinci ani până acum. De asemenea, copiii imigranților născuți în Portugalia nu mai primesc automat cetățenia; trebuie să declare expres dorința de a fi portughezi, iar cel puțin un părinte să fi locuit legal cinci ani în țară. Regimul special pentru evreii sefarzi a fost eliminat.
Proiectul introduce și prevederi propuse de Chega, precum pierderea cetățeniei obținute fraudulos și obligația ca noii cetățeni să aibă mijloace proprii de subzistență, iar revocarea cetățeniei în cazul infracțiunilor grave va fi posibilă doar prin hotărâre judecătorească.
”Portugalia intră astăzi în grupul țărilor europene unde va fi mai dificil de obținut cetățenia”, a declarat André Ventura, președintele partidului Chega, explicând că acordul s-a realizat după luni de negocieri și concesii reciproce.
Modificările vor fi trimise președintelui Marcelo Rebelo de Sousa, care va decide dacă le promulgă, le respinge sau le trimite Curții Constituționale pentru revizuire.