Parlamentul se va convoca în ședință plenară joi, 12 mai

Joi, 12 mai, cu începere de la ora 10:00, va avea loc ședința plenară a Parlamentului. Biroul permanent al Legislativului a aprobat, în ședința de astăzi, ordinea de zi a acesteia.

Proiectul ordinii de zi include mai multe proiecte de lege propuse pentru lectura a doua, inclusiv proiectul de lege pentru modificarea articolului 2 din Legea cu privire la protecția socială suplimentară a unor categorii de populație; proiectul de lege pentru modificarea Legii privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte; proiectul de modificare a Legii cu privire la prevenirea și combaterea terorismului, proiectul de lege privind declararea utilității publice de interes național a lucrărilor de construcție a unei linii electrice aeriene.

În prima lectură vor fi dezbătute proiectul de lege pentru modificarea Legii privind activitatea particulară de detectiv și de pază; proiectul de modificare a Legii asistenței sociale și Legii cu privire la serviciile sociale; proiectul pentru modificarea Legii privind achizițiile în sectoarele energeticii, apei, transporturilor și serviciilor poștale.

Urmează a fi examinate și câteva proiecte de hotărâre – cel de modificare a Hotărârii Parlamentului cu privire la participarea contingentului Armatei Naționale în cadrul Forței Interimare a Națiunilor Unite în Liban (UNIFIL); privind numirea în funcție de membru al Curții de Conturi și un proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii privind grupurile parlamentare de prietenie.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share