Parteneriatul Global pentru Educație va acorda 70 000 de dolari pentru susținerea procesului educațional la distanță din Moldova

Parteneriatul Global pentru Educație prin intermediul UNICEF acordă 70 mii de dolari pentru susținerea desfășurării procesului educațional la distanță. Astfel, datorită suportului acordat de către partenerii de dezvoltare vor fi procurate 80 unități de tehnică de calcul pentru profesori și elevi.

Tehnica de calcul urmează a fi transmisă instituțiilor de învățământ selectate de către organele locale de specialitate în domeniul învățământului și Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.

Totodată, vor fi procurate și distribuite pachete de suport pentru preșcolari și elevii claselor primare.

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării în colaborare cu UNICEF Moldova va organiza cursuri de formare a educatorilor privind organizarea și desfășurarea procesului educațional la distanță în instituțiile de educație timpurie, în condiții de carantină.

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării exprimă profundă recunoștință Parteneriatului Global pentru Educație și UNICEF Moldova pentru suportul acordat în asigurarea unei educații de calitate.

Citește și: Un preot din Chișinău anunță o soluție ingenioasă pentru Binecuvântarea Darurilor de Paști în Noaptea Învierii în curtea Bisericilor

Total
0
Shares
 
Total
0
Share