Participanții la lichidarea consecințelor catastrofei de la Cernobîl şi copiii acestora au dreptul de a fi asigurați cu bilete gratuite la instituţiile balneosanatoriale

Participanții la lichidarea consecințelor catastrofei de la Cernobîl şi copiii lor, au dreptul de a fi asigurați anual, peste rând, cu bilete gratuite (în cazul indicațiilor medicale) la instituţiile balneosanatoriale aflate pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi la sanatoriile amplasate pe teritoriul Ucrainei.

În Ucraina, biletele gratuite sunt acordate în următoarele instituţii balneosanatoriale: ,,Moldova” (Truscaveţ); ,,Sănătatea”, ,,Serghei Lazo” şi ,,Zolotaia Niva” (Sergheevca).

În cazul în care nu este posibilă procurarea şi acordarea biletului de tratament gratuit conform profilului instituţiei balneosanatoriale recomandate sau în cazul în care există contraindicaţii medicale privind tratamentul balneosanatorial, conform concluziei medicale (model aprobat de Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale) eliberate în baza înscrierilor din Fişa medicală a bolnavului de ambulatoriu (Formular nr.025/e), sau din Carnetul de dezvoltare a copilului (Formular nr.112/e), au dreptul la o compensaţie bănească în mărimea costului mediu al unui bilet, începând cu trimestrul II al anului curent.

Costul mediu al unui bilet pentru maturi în anul 2021 constituie 7 115,00 lei; pentru copiii cu vârsta de la 14 ani până la 18 ani – 6 572,00 lei; pentru copiii cu vârsta de la 7 ani până la 14 ani – 5 437,00 lei şi pentru copiii cu vârsta de la 4 ani până la 7 ani – 3 942,00 lei.

Pentru a beneficia de bilete de tratament balneosanatorial prin intermediul CNAS, sau de compensaţie, persoanele sus-numite depun cerere la Casa Teritorială de Asigurări Sociale, conform vizei de domiciliu, cu anexarea unui set de documente.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share