Partidele PL și PLDM vor dispărea? Ce spune un fost liberal despre posibila fuziune

Președintele Uniunii Salvați Basarabia ( USB), Valeriu Munteanu, a declarat că se discută despre o fuziune a Partidului Liberal (PL), Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) și USB să ajungă la o fuziune.

Președintele USB, susține că la acest moment există trei partide, PL, USB și PLDM care sunt gata să se așeze la masa de dialog.

Munteanu susține că cele trei formațiuni discută despre posibilitatea de a merge în Bloc Politic sau să ajungă chiar și până la fuziune.

Președintele USB, se angajează să depună efort ca acest proces să nu se oprească.

„Consolidarea, din punctul nostru de vedere, înseamnă inclusiv despărțirea de persoanele juridice care le avem acum, inclusiv fuziuni. Este o declarație pe care o fac mandatat fiind de partid, dar și în baza discuțiilor pe care le-am avut. Noi, cei din USB, vrem să spargem gheața și vom demonstra aceasta alături de PLDM, Partidul Liberal, cu care am avut discuții, am avut discuții cu domnul Chirtoacă, și considerăm că alături de alte entități, vom putea să începem acest proces”, a declarat Valeriu Munteanu în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul N4.

Președintele USB, Valeriu Munteanu, vorbește despre discuțiile pe subiectul fuziunii USB, PL și PLDM de până la eliberarea lui Vlad Filat din Penitenciarul numărului 13.

„A treia entitate apropiată de această platformă este PLDM, discuții purtate până la reapariția lui Filat. Sper că ei vor merge în continuare fără Filat. Cel puțin până la această oră nu am văzut în ecuația aceea numele Filat”, a declarat liderul USB.

Amintim că în cadrul Consiliului Politic Național al PLDM, organizat după eliberarea fostului Premier, Vlad Filat totuși a declarat că va rechema foștii liberali democrați plecați din partid, pentru a reface PLDM-ul ca o forță politică puternică.

 

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share