Partidul condus de către Ion Ceban informează despre noi acțiuni de distorsionare a procesului electoral din comuna Bubuieci

Mișcarea Alternativa Națională (MAN) aduce la cunoștința publicului ultimele evoluții în cazul anulării alegerilor locale din comuna Bubuieci și a excluderii nejustificate a candidatului nostru, Leonid Umaneț, din procesul electoral repetat.

La data de 26 ianuarie, în zi de vineri, Comisia Electorală Centrală a luat decizia controversată de a desfășura repetat alegerile în comuna Bubuieci și l-a exclus din cursă pe candidatul MAN, Leonid Umaneț. Decizia a fost una influențată politic, iar juriștii noștri au contestat-o la Curtea de Apel Chișinău, luni, 29 ianuarie.

Conform legislației, această contestație trebuia examinată în termen de trei zile. Însă, în mod neașteptat, doi din cei trei judecători ai completului s-au abținut de la examinarea cazului, o procedură care a durat până la 2 februarie. Astăzi, 5 februarie, au fost desemnați alți doi judecători, dar care au urmat același curs de abținere.

Considerăm că asistăm la o tergiversare intenționată a procesului juridic. Scopul urmărit este ca la Bubuieci să se desfășoare alegeri repetate în absența candidatului MAN, în timp ce decizia de anulare a primului scrutin este încă în contestație și alte două dosare aferente speței sunt în examinare. Această practică, inspirată din perioada „statului capturat” reprezintă un abuz de drept și o manipulare evidentă a justiției, cu scopul de a favoriza un anumit rezultat politic.

MAN denunță această tentativă de subminare a drepturilor democratice și de a manipula voința alegătorilor din Bubuieci. Este inadmisibil ca într-un stat care pretinde a fi unul democratic și de drept, procesul electoral să fie astfel distorsionat.

Amintim că sâmbătă locuitorii din Bubuieci și-au exprimat nemulțumirea față de aceste acțiuni ilegale, în cadrul unei acțiuni de protest. Oamenii cer ca dreptatea să prevaleze și ca vocea lor să fie respectată, nu ignorată sau întârziată prin tactici procedurale.

Mișcarea Alternativa Națională va continua să susțină drepturile locuitorilor din Bubuieci la un proces electoral corect și transparent.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share