Partidul Național Moldovenesc își atribuie modificarea legislativă ce facilitează accesul la justiție

Partidul Național Moldovenesc (PNM) anunță că susține activ diaspora prin propunerea de soluții concrete menite să faciliteze accesul cetățenilor moldoveni la serviciile publice, chiar și atunci când se află în afara țării.

În luna martie, PNM a transmis Ministerului Justiției o propunere de simplificare a procedurii de desemnare a avocaților, prin introducerea posibilității de semnare electronică a mandatelor de avocat. Această măsură elimină necesitatea deplasării fizice, sprijinind astfel direct cetățenii din diaspora care au nevoie de servicii juridice.

În urma acestei inițiative, Guvernul a aprobat săptămâna aceasta utilizarea formularelor electronice pentru mandatele de avocat, semnate cu semnătura electronică calificată. Această modificare legislativă aduce un acces mai rapid și facil la justiție pentru toți cetățenii Republicii Moldova, inclusiv pentru cei din diaspora, și reprezintă un pas important spre modernizarea serviciilor publice.

Total
0
Shares
Total
0
Share