Partidul Social Democrat European (PSDE) împlinește astăzi 26 ani de activitate politică

Partidul Social Democrat European (PSDE) împlinește astăzi 26 ani de activitate politică. Formațiunea politică a fost înființată la 8 mai 1997 sub denumirea de „Mișcarea pentru o Moldovă Democratică și Prosperă”. La 15 aprilie 2000, formațiunea și-a schimbat denumirea în Partidul Democrat din Moldova, iar la 10 februarie 2008, a avut loc fuzionarea cu Partidul Social Liberal.

Suntem un partid cu istorie, tradiții și oameni profesioniști. De-a lungul timpului, am demonstrat atât la nivel central, cât și local: prin primarii, președinții de raion, consilieri raionali și locali ai PSDE că putem face lucruri concrete pentru oameni.

Actualmente, Partidul Social Democrat European trece printr-un amplu proces de reconstrucție. Partidul are o denumire nouă, dar și o echipă de conducere reînnoită, formată din personalități bine cunoscute care dețin experiență valoroasă în diverse domenii de activitate.

Partidul Social Democrat European este un partid de stânga european care face parte din mare familie social-democrată europeană și internațională. Avem un parteneriat strategic cu Partidul Social Democrat din România.

PSDE promovează o politică responsabilă, venind nu doar cu critici la adresa guvernării, dar și cu soluții concerte asupra problemelor cu care se confruntă cetățenii.

Echitatea și solidaritatea socială sunt principiile care stau la baza formațiunii. Suntem un partid social orientat, centrat pe grijile și nevoile cetățenilor.

Avem cei mai buni profesioniști care au dorință, capacități și experiența necesară pentru a schimba lucrurile în bine în țară și a crește bunăstarea cetățenilor noștri.

„Astăzi suntem în fața unui nou început, care presupune multe provocări, dar și multe oportunități. Sunt sigur că vom reuși să facem faţă provocărilor, dar și să valorificăm oportunitățile, pentru că avem o echipă experimentată și ambițioasă. Suntem uniți de aceleași principii, valori, idei și, cel mai important, suntem determinați să facem totul ca oamenii în Moldova să trăiască mai bine”, a declarat Președintele Partidului Social Democrat European, Ion Sula.

Total
0
Shares
Total
0
Share