Păsările călătoare se întorc din țările calde: Primii cocostârci au revenit în Moldova!

Păsările călătoare se întorc din țările calde, Primii cocostârci au revenit în Moldova, cuib de rindunici, 

Odată cu temperaturile mai ridicate, pe meleagurile noastre au revenit și cocostârcii. Circa 20 de cocori au fost observați pe o câmpie din satul Bulboaca, raionul Anenii Noi. Temperaturile de afară nu prezintă un pericol pentru aceste păsări, care pot rezista chiar şi până la -10 C, atât timp cât găsesc suficientă mâncare.

Potrivit specialiştilor de la Institutul de Zoologie, în ultimii doi ani, tot mai mulţi cocostârci aleg să vină în ţara noastră, iar zilele trecute, au fost văzuţi şi doi cocori negri, o specie rară înscrisă în Cartea Roşie, scrie Publika.md. 
 
„Ele se mai opresc în anumite bălți și locuri umede, unde își găsesc hrana pentru a-și suplini forțele. În ultima vreme se observă o sinantropizare, să-i spunem așa, un proces de apropiere și a barzei negre către localități, către oameni”, a menţionat ornitologul Anatol Savin.
 
Ornitologii au numărat aproximativ 400 de cuiburi de cocostârci în localităţile din ţară.
au venit cocorii in moldova, pasari calatoare
Total
0
Shares
 
Total
0
Share