Un echipaj format din patru astronauţi a amerizat marţi dimineaţă în largul statului american Florida, în Golful Mexic, revenind pe Pământ după o misiune de peste şase luni la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), scrie Agerpres.ro
Echipajul, aflat la bordul unei capsule Crew Dragon a companiei SpaceX, a amerizat în largul oraşului Pensacola la ora locală 05:47 (09:47 GMT), după ce o cameră termică a agenţiei spaţiale americane NASA a arătat că toate cele patru paraşute de frânare ale capsulei s-au deschis.
Condusă de astronauta americană Jasmin Moghbeli, care a efectuat prima sa călătorie în spaţiu, misiunea Crew-7 a NASA a ajuns pe ISS la sfârşitul lunii august, în aceeaşi capsulă cu care a revenit pe Pământ.
Misiunea i-a inclus, de asemenea, pe danezul Andreas Mogensen, pe japonezul Satoshi Furukawa şi pe cosmonautul rus Konstantin Borissov.
După o călătorie de 18 ore şi jumătate de la ISS, capsula a fost recuperată din mare în mai puţin de o jumătate de oră.
În pofida tensiunilor diplomatice dintre Washington şi Moscova de la începerea războiului în Ucraina, colaborarea între agenţiile spaţiale americană şi rusă continuă pe ISS – unul din puţinele domenii de cooperare care s-a menţinut între cele două state.
În cadrul discursului prilejuit de plecare pe care l-a ţinut duminică la bordul ISS, astronauta Jasmin Moghbeli a lăudat cooperarea internaţională care a permis înfiinţarea ISS după încheierea Războiului Rece, în anii 1990. „Este dovada a ceea ce putem realiza când lucrăm împreună”, a spus ea.
În timpul celor şase luni petrecute în spaţiu, echipajul a desfăşurat diverse activităţi ştiinţifice studiind, spre exemplu, modul în care microgravitaţia, care accelerează îmbătrânirea, afectează regenerarea ficatului.
Aceasta este cea de-a şaptea misiune în cadrul rotaţiei regulate a echipajului pe ISS realizată pentru NASA de compania SpaceX a miliardarului Elon Musk. Cel de-al optulea echipaj, care a preluat misiunea de la SpaceX, a ajuns pe ISS la 5 martie.
NASA plăteşte SpaceX pentru acest serviciu, care i-a permis să-şi reducă dependenţa faţă de Rusia şi să trimită echipaje către Staţia Spaţială Internaţională după sistarea programului navetei americane spaţiale în 2011.