Externe

Patru inculpați trimiși în judecată, după atacul tâlhăresc asupra unui cetățean din Ucraina, care a fost lăsat fără opt milioane lei

Pinterest LinkedIn Tumblr

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a trimis în judecată patru bărbați, care în martie curent au comis un atac tâlhăresc asupra unui cetățean din Ucraina, pe care l-au lăsat fără geanta cu bani, în sumă totală de peste opt milioane lei.

Urmare a investigațiilor comune ale procurorilor PCCOCS și ofițerilor INI, a fost stabilit faptul că infracțiunea s-a produs aproape de miezul nopții, la intersecția șoselei magistrale cu drumul de acces spre Căpriana, Strășeni. Inculpatul cu rol de organizator i-a informat din timp pe ceilalți trei despre faptul că o va transporta pe pasageră din Chișinău spre Leușeni și că aceasta va avea cu ea o sumă impunătoare de bani. Bărbatul le-a dat celor trei indicație ca la ora convenită să-l aștepte la locul cu pricina și să comită atacul tâlhăresc, atunci când va opri mașina și le va semnaliza intermitent din faruri. Totodată, în momentul semnalizării, inculpatul a deblocat portierele mașinii și le-a permis celorlalți membri ai grupului infracțional accesul în mașină, unde aceștia au lovit femeia pe diferite părți ale corpului, au scos-o forțat din mașină și au părăsit locul faptei, cu geanta victimei care conținea suma de bani, în valută străină.

Inculpații au vârsta cuprinsă între 30 și 50 de ani, iar doi dintre aceștia au antecedente penale. La solicitarea procurorilor PCCOCS, cei patru au fost plasați în arest, iar ca măsură asiguratorie, asupra celor două automobile folosite la comiterea infracțiunii, în sumă de circa 100.000 euro, a fost aplicat sechestru. Pentru fapta comisă, legea penală prevede închisoarea pentru un termen de la 12 la 15 ani, însă până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, cei vizați în dosar se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

loading...

Comments are closed.