Pe final de mandat, Donald Trump grăbește execuțiile condamnaților la moarte

Administrația Trump grăbește execuția condamnaților la moarte, în ultimele zile ale mandatului la Casa Albă, încălcând astfel o tradiție veche de 130 de ani, conform căreia execuțiile federale sunt întrerupte pe durata tranziției prezidențiale,scrie BBC, citat de Digi24. Nu mai puțin de cinci execuții sunt programate să aibă loc până pe 20 ianuarie, când președintele-ales Joe Biden, care acum se opune pedepsei capitale, își va prelua mandatul. BBC enumeră și modul în care se aplică pedeapsa capitală în fiecare stat american.

Dacă toate cele cinci execuții programate vor avea loc, Donald Trump va deveni cel mai prolific președinte în privința aplicării pedepsei capitale în ultimii 100 de ani, cu 13 condamnați executați începând din luna iulie a acestui an, mai scrie BBC.

Execuțiile sunt programate să înceapă săptămâna aceasta, cu Brandon Bernard (40 de ani) și Alfred Bourgeois (56 de ani). Ambii sunt condamnați deținuți la penitenciarul din Terre Haute, Indiana.

Procurorul general William Barr a declarat că Departamentul de Justiție aplică legea în vigoare, însă criticii califică acest proces ca fiind îngrijorător, pentru că are loc cu doar câteva săptămâni înainte ca următorul președinte să-și preia mandatul, iar Joe Biden a anunțat că va încerca să pună capăt pedepsei cu moartea.

Pedeapsa cu moartea a fost reintrodusă la nivel federal în SUA în 1988, printr-o decizie a Curții Supreme de Justiție. Cu toate acestea, execuțiile au fost rare – au avut loc doar trei execuții federale până când Donald Trump a devenit președintele Statelor Unite. Toate trei au fost în timpul mandatului lui George W. Bush. Din 2003, nu a mai avut loc nicio execuție federală, scrie BBC.

Execuția condamnaților la moarte a continuat să aibă loc la nivel statal (nu federal), anul trecut fiind executați 22 de persoane condmanate – dar și acest tip de execuții este pe un trend descendent.

Mai multe state încep să abolească pedeapsa capitală, ori prin interzicerea ei, ori pur și simplu nemaiexecutând niciun condamnat în ultimul deceniu.

Și opinia publică merge în aceeași direcție: un sondaj Gallup din 2019 arată că 60% dintre americani sunt în favoarea închisorii pe viață, în loc de pedeapsa capitală. Este prima dată în ultimii 30 de ani, de când se fac astfel de sondaje, când opinia majoritară este în favoarea vieții.

Dacă primele două execuții programate vor avea loc, numărul execuțiilor federale din acest an va ajunge la zece, record care nu a mai fost atins din 1896.

De asemenea, executarea unor condamnați în perioada de tranziție între doi președinți încalcă o tradiție veche în SUA: de obicei, acestea nu au loc în această perioadă, președintele care își încheie mandatul lăsându-l pe succesorul său să stabilească modul în care vor decurge lucrurile.

În vreme ce Donald Trump este un susținător ferm al pedepsei cu moartea, viziunea lui Joe Biden vizavi de acest subiect nu a fost mereu aceeași.

O lege promovată de senatorul Joe Biden în 1994 a adăugat 60 de infracțiuni federale la lista celor pentru care cei găsiți vinovați pot fi condamnați la moarte. Unii dintre cei care azi își așteaptă execuția sunt condamnați pe baza legii promovate de Biden.

Acum, Joe Biden a promis că va face demersuri pentru eliminarea cu totul a execuțiilor federale și încurajează fiecare stat în parte să facă la fel.

Echipa sa a arătat că mai mult de 160 de condamnați la moarte din 1973 încoace au fost ulterior absolviți. Joe biden nu a făcut încă nominalizarea sa pentru postul de Procuror General al Statelor Unite.

Citește și: Administrația lui Donald Trump nu-i permite lui Joe Biden să primească mesajele de la liderii mondiali

Total
0
Shares
 
Total
0
Share