Pensionarii sunt o povară pentru cetățeni? Vezi ce spune Maia Sandu despre creșterea vârstei de pensionare

Președintele țării, Maia Sandu, spune că reducerea vârstei de pensionare în Moldova ar însemna o povară mare pentru cetățeni. Declarația a fost făcută în cadrul unui eveniment, la Edineț.

“Micșorarea este o acțiune populistă luată de socialiști în momentul în care au înțeles că pierd puterea. (…) Cea mai mare problemă pe care o avem azi, este că la fiecare lucrător avem un om care s-a pensionat și numărul mic de oameni care lucrează și numărul egal al celor care trebuie să primească pensie de la stat. Asta înseamnă că omul care lucrează azi trebuie să plătească pe lângă alte impozite și pensia pentru cei care au muncit, au contribuit, dar din păcate banii s-au evaporat și știm noi cum”, a declarat Maia Sandu.

Amintim că la inițiativa PAS, vârsta de pensionare în Moldova a fost majorată până la 63 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share