Pentru al treilea an consecutiv industria IT înregistrează cel mai accelerat ritm de creștere în economia națională

Pentru al treilea an consecutiv industria IT înregistrează cel mai accelerat ritm de creștere în economia națională, reconfirmându-și potențialul și perspectivele de dezvoltare.

Rezultatele remarcabile se datorează în mod special mecanismelor de susținere a industriei IT prin intermediul politicilor publice dedicate, în special legislației cu privire la parcurile IT, în baza căreia funcționează Moldova IT Park – primul și unicul parc IT virtual din țara noastră. În prezent, Moldova IT Park întrunește 800 companii, fiind principalul motor de dezvoltare a industriei IT și de sporire a competitivității acesteia la nivel regional.

În pofida situației pandemice, Moldova IT Park a înregistrat rezultate remarcabile și în anul 2020, activitatea acestuia fiind recent evaluată de către Comisia de evaluare a activității parcurilor pentru tehnologia informației, prin prisma obiectivelor stabilite în punctul 21 din Regulamentul privind evaluarea activității parcului pentru tehnologia informației, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1143/2017.

Astfel, la finele anului 2020, Moldova IT Park număra 658 rezidenți, dintre care 513 companii cu capital local și 145 companii cu capital străin. Acest indicator a crescut cu 25% comparativ cu anul 2019 și cu 95% comparativ cu anul 2018.  Cea mai mare rată de creștere în ultimii 3 ani a fost înregistrată de companiile cu capital local (513 rezidenți în 2020 comparativ cu 242 rezidenți în 2018), însă companiile cu capital străin și-au majorat, de asemenea, prezența în parc cu peste 50% în această perioadă (145 vs. 96 respectiv).

Companiile rezidente sunt fondate de către investitori din Republica Moldova și din alte 34 țări. Top cinci țări din care provine capitalul străin sunt: Statele Unite ale Americii (25 companii), România (18 companii), Italia (13 companii), Marea Britanie (11 companii) și Germania (11 companii).

Aproape 50% din companiile rezidente au fost create în ultimii 3 ani, după lansarea Moldova IT Park, modelul fiscal și de operare al căruia a stimulat crearea companiilor noi.

Venitul din vânzări realizat de rezidenții Moldova IT Park în anul 2020 a atins cifra de 4.99 miliarde lei, fiind cu 37% mai mare comparativ cu anul 2019 și de 2.6 ori mai mare decât cea înregistrată în anul 2018.

Piața externă rămâne prioritară pentru industria IT din Moldova, exporturile generând 80% din cifra de afaceri a rezidenților Moldova IT Park. Valoarea exporturilor de servicii și produse IT realizate în anul 2020 este de 3.91 miliarde lei, fiind cu circa 1 miliard lei sau cu 35% mai mare comparativ cu anul precedent și de 2.5 ori mai mari decât cele înregistrate în anul 2018. Veniturile din vânzări locale la fel au înregistrat o creștere dinamică, atingând cifra de aproape 1 miliard lei în 2020, ceea ce este cu 45% mai mult decât în anul 2019.

Volumul investițiilor în activitatea rezidenților a atins valoarea de 116,8 milioane lei în anul 2020, înregistrând o creștere cu 25 milioane lei sau 27% comparativ cu anul 2019. De la lansarea Moldova IT Park, companiile rezidente au realizat investiții totale de circa 240 milioane lei.

Numărul locurilor de muncă create este, la fel, în creștere și a ajuns la 12,024 persoane, ceea ce depășește cu 2 318 angajați sau cu 32.5% valoarea înregistrată în 2019 și aproape dublu comparativ cu primul an de activitate a parcului. Numărul angajaților implicați direct în desfășurarea activităților eligibile este de 10 668 persoane (7 347 bărbați și 3 321 femei), ceea ce reprezintă 88,7% din numărul total de salariați. La finele anului 2020, companiile cu capital local generau 6 383 locuri de muncă, iar cele cu capital străin – 5 641 locuri de muncă.

Industria IT rămâne a fi cel mai atractiv sector inclusiv din perspectiva salariilor oferite specialiștilor în domeniu. Astfel, salariul mediu lunar al angajaților rezidenților Moldova IT Park la finele anului 2020 era de 28 015 lei per angajat, ceea ce depășește salariul mediu lunar înregistrat la finele anilor 2018 (25,194 lei) și 2019 (27,281 lei) respectiv.

Potrivit Serviciul Fiscal de Stat, în anul 2020 contribuția rezidenților Moldova IT Park la bugetul public național a constituit 539,4 milioane lei, dintre care 387,15 milioane lei aferente impozitului unic și 152,3 milioane lei aferente altor impozite și taxe. Respectiv, valoarea impozitelor și taxelor achitate de rezidenții Parcului a crescut cu 34% sau 136,2 milioane lei în anul 2020 față de anul 2019, și cu 59% sau 199,2 milioane lei comparativ cu anul 2018.

Rezultatele remarcabile înregistrate de rezidenții Moldova IT Park reconfirmă caracterul dinamic al sectorului IT, nivelul sporit de adaptare a acestuia în condiții de criză, dar și capacitatea de valorificare a oportunităților.

Apreciind aceste rezultate, anul trecut MEI a promovat modificări legislative, care au extins garanția impozitului unic până în anul 2025 inclusiv, competențele Administrației Parcului și prestații mai mari de asigurări sociale pentru angajații rezidenților Moldova IT Park.

Dezvoltarea ulterioară a parcului se bazează pe o viziune și o agendă ambițioase. În acest sens, a fost aprobată Strategia de dezvoltare a Moldova IT Park pentru următorii 5 ani. Strategia conține proiecte și activități menite să contribuie la realizarea misiunii Moldova IT Park în dezvoltarea sectorului IT și a ecosistemului de inovare digitală din țara noastră.

Total
0
Shares
Total
0
Share