Percheziții în nordul țării soldate cu reținerea a patru persoane și ridicarea drogurilor în valoare de 100 000 lei

Ofițerii Direcției investigații  „Nord” a Inspectoratului Național de Investigații al IGP, în comun cu cei de la Inspectoratele de Poliție Glodeni și Fălești ale IGP au efectuat 16 percheziții la câteva persoane implicate în producerea, păstrarea și comercializarea drogurilor pe teritoriul raioanelor Glodeni și Fălești.

În urma operațiunii, de la domiciliile și din automobilele suspecților, au fost depistate și ridicate 1,5 kg de substanțe narcotice în sumă de aproximativ 100 de mii de lei, plante și semințe de cânepă, aparate confecționate artizanal pentru consumarea drogurilor, trei arme fără acte de proveniență și permise de păstrare, precum și telefoane mobile.

Patru persoane cu vârste cuprinse între  23 și 35 de ani au fost reținute pentru 72 de ore, iar alte patru sunt cercetate în stare de libertate.

Cercetările continuă, iar  ofițerii de investigații, în comun cu procurorii Procuraturii raionului Glodeni, examinează toate circumstanțele, precum și obiectele ridicate, în scopul acumulării probelor pertinente și concludente pentru cauza penală.

Dacă persoanele suspecte vor fi găsite vinovate, acestea riscă o pedeapsă cu privațiunea de libertate pe un termen de la 3 la 7 ani.

Menționăm că, acțiunile de reținere s-au desfășurat cu sprijinul celor din cadrul Batalionului cu Destinație Specială ,,Scorpion,” al Inspectoratului General de Carabinieri, Direcției Regionale ,,Nord” a Poliției de Frontieră și chinologilor Biroului căutare al Inspectoratului de Poliție Bălți al IGP.

Prevenirea și combaterea traficului ilicit de droguri, dar și atragerea la răspundere a persoanelor implicate în comercializarea acestora rămâne în continuare o prioritate o poliției.

Citește și: VIDEO // Doi bărbați, îmbrăcați în haine preoțești, surprinși cum stropeau cu agheasmă automobile în postul vamal Leușeni

Total
0
Shares
 
Total
0
Share