Economic

Percheziții la Agenția imobiliară ,,Pro Imobil Grup”. Evaziune fiscală în proporții deosebit de mari

Pinterest LinkedIn Tumblr

Urmărirea penală în cauza penală a fost începută la 24 august 2016 de către Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, în temeiul bănuielii rezonabile privind comitere a infracţiunii prevăzute de art.244 alin. (2) lit. b) Cod penal, adică evaziune fiscală în proporții deosebit de mari.

În rezultatul efectuării acţiunilor de urmărire penală pe cauza vizată s-a stabilit că factorii de decizie ai SRL „Pro Imobil Grup”, au organizat şi folosesc o schemă de gestionare a activităţii întreprinderii prin intermediul mai multor persoane, avînd ca scop activitatea frauduloasă, în scopul prestării serviciilor de comercializare a bunurilor imobile, cu încasarea mijlacelor băneşti în numerar, respectivele operaţiuni nefiind reflectate în evidenţa contabilă a întreprinderii, astfel fiind diminuată baza impozabilă a întreprinderii.
Totodată, în urma efectuării măsurilor speciale de investigaţii s-a constatat că la întreprindere activează neoficial circa 80 agenţi de vînzări, salariul mediu nedeclarat constituind circa 2700 euro lunar per persoană.

La fel s-a constatat că încasările pentru serviciile prestate sunt efectuate în valută străină, care de asemenea nu sunt reflectate în evidenţa contabilă. O parte din tranzacţiile cu bunurile imobile sunt înregistrate pe numele agenţilor de vînzări sau pe numele altor persoane care activează la indicaţia şi în interesul factorilor de decizie din cadrul SRL „Pro Imobil Grup”, iar ulterior sunt înstrăinate, fiind obţinute venituri nedeclarate.

Astfel, s-a stabilit că în perioada 2015-2017, prin neincluderea în documentele contabile şi financiare a datelor privind veniturile şi cheltuielile reale, SRL „Pro Imobil Grup” nu a achitat impozite la bugetul de stat în sumă de peste aproximativ 5 milioane lei.

În acest sens, astăzi la 28.08.2017, procurorii PCCOCS în comun cu DIFE a MAI efectuează 17 percheziții la sediile agentului economic, la domiciliile factorilor de decizie și în automobilele acestora.

În cadrul perchezițiilor au fost depistate și ridicate sisteme informaţionale de lucru, calculatoare, aparate de casă şi control, suporturi de memorie care conţin fişiere, purtătoare de informaţie pe care se stochează datele din sistemele de monitorizare video, documente contabile, înscrisuri de ciornă, ştampile, contracte ce demonstrează activitatea frauduloasă, mijloace băneşti nereflectate în evidenţa contabilă (aproximativ 400 000 lei).

loading...

Write A Comment