Percheziții la Ministerul Justiției și Ministerul Educației. CNA în căutarea unei rețele de funcționari implicați în eliberarea frauduloasa a actelor

„Confirm acțiunea. Este vorba despre mai multe dosare de corupție și trafic de influență în care sunt vizați angajați ai ministerelor justiției și educației, notari, dar și reprezentanți ai unor birouri de traduceri. Aceste persoane sunt suspectate de perfectarea ilegala a unor acte pentru cetateni moldoveni si straini. Cu alte amanunte vom reveni pe parcursul operatiunii.”, a declarat ofițerul de presă al CNA, Angela Starinschi.

Ministerul Justiției, Vladimir Cebotari își exprimă speranța ca bănuilile de corupție în privința unor angajați ai ministerului său, să nu fie adevărate.

„Se fac percheziții în biorul unui angajat de la Direcția Apostila. Noi oferim tot suportul pentru că atunci când există niște bănuieli, procurorii trebuie să aibă posibilitatea să le verifice. Totuși, eu sper foarte mult, ca bănuielile să nu fie adevărate”, a declarat ministrul.

Procurorii anticorupție si ofițerii CNA efectueaza în aceste momente percheziții la sediile Guvernului și Ministerului Justiției. Potrivit surselor, ar fi vizată o rețea de funcționari implicați în eliberarea frauduloasa a actelor și apostilarea acestora pentru cetațenii R. Moldova și pentru cei străini. Revenim cu detalii.

Total
0
Shares
Total
0
Share