Permisul sanitar anti Covid este necesar aproape oriunde în Franța, inclusiv în magazine

Vaccinarea, testarea anti-COVID sau o dovadă a trecerii prin boală sunt de acum necesare pentru mai toate activităţile din Franţa. Permisul sanitar a devenit operaţional în această ţară.

Autorităţile din Hexagon au impus această măsură pentru a diminua numărul zilnic al noilor infectări care, în ultima vreme, continuă să ia amploare din cauza variantei Delta.

Franţa mai face un pas spre un viitor fără pandemie. Începând de luni, atât francezii, cât şi turiştii, trebuie să prezinte certificatul digital COVID pentru a intră în restaurante, cafenele sau pentru a călători cu trenul, pe distanţe lungi, în toată țara.

Jean-Baptiste Djebbari, ministrul Transporturilor: “Am decis să aplicăm permisul sanitar pe TGV-uri (trenurile de mare viteză n. red.), trenurile interurbane și de noapte. Înainte de a urca în tren, se face o verificare prealabilă în gară, brățările albastre pe care le-ați văzut ne vor permite să economisim timp.”

Şi în magazinele mari pariziene, accesul se face tot cu ajutorul permisului de sănătate. Nu este necesară prezentarea lui pentru cumpărături de primă necesitate sau în farmacii.

Ca alternativă pentru cei care încă nu s-au vaccinat împotriva COVID-19, poate fi prezentat un test negativ realizat cu cel mult 72 de ore înainte sau un document care atestă recuperarea după boală.

Permisul de sănătate era deja necesar în Franţa de la jumătatea lunii iulie pentru a merge la cinema, a vizita un muzeu sau a participa la un eveniment major. Cei care nu vor respectă regulile sau vor încerca să falsifice acest document, vor primi o amendă de 135 Euro la prima abatere. La cea de-a două abatere, amenda crește și ajunge la 1500 Euro.

Măsura, contestată în Franţa cu proteste în ultimele săptămâni, face parte dintr-un plan iniţat de preşedintele Emmanuel Macron în încercarea de a opri numărul tot mai mare de infectări cu coronavirus.

Normele mai stricte, care prevăd, de asemenea, obligativitatea vaccinării tuturor lucrătorilor din domeniul sănătăţii până la 15 septembrie, vor fi în vigoare până la jumătatea lunii noiembrie şi se vor aplica tuturor celor care au peste 18 ani.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share