Alte știri

Peste 2500 de obiecte explozive, lichidate de geniştii militari în anul 2020

Pinterest LinkedIn Tumblr

Peste 2 500 de obiecte explozive au fost depistate şi neutralizate de geniştii Armatei Naţionale în anul 2020.

Potrivit ofiţerului superior al Serviciului geniu, căpitan Ivan Cornegruţa, cea mai amplă misiune de deminare a fost executată în perioada aprilie-iunie în satul Bălțați, comuna Țipala, raionul Ialoveni.

La operaţiunea, care a demarat la solicitarea autorităților locale, după ce doi copii au fost grav răniți în rezultatul exploziei unui obiect neidentificat găsit în regiune, au participat 16 militari din Batalionul de geniu „Codru”.

În rezultatul cercetărilor a 46 de hectare din suprafața pădurii din apropierea localităţii, geniştii militari au depistat peste 1 260 de obiecte explozive de diferit calibru, printre care proiectile de artilerie, bombe de la aruncător, grenade de mână, mine antitanc, focoase, cartușe.

Toate munițiile erau din cel de-al Doilea Război Mondial și au fost distruse în condiții de maximă siguranță.

Sursa a adăugat că în acelaşi timp, satul Plop Ştiubei din raionul Căuşeni a fost în anul 2020 localitatea cu cel mai mare număr de deminări. În regiunea respectivă, militarii au depistat şi lichidat 306 de muniţii, printre care bombe de aruncător, grenade de mână, mine antitanc şi proiectile de artilerie.

Totodată, în perioada respectivă, printre muniţiile cu cea mai mare încărcătură explozivă au fost patru bombe de aviaţie de 50 kg şi, respectiv, 100 kg, găsite în raioanele Anenii Noi şi Ştefan Vodă.

De menţionat că în total, anul trecut, geniştii Armatei Naţionale au executat 282 de misiuni de deminare în localităţile din raioanele Ştefan Vodă, Ialoveni, Căuşeni, Cimişlia, Floreşti, Ungheni, Anenii Noi, municipiile Bălţi şi Chişinău.

loading...

Comments are closed.